laura codruta kovesi

Laura Codruța Kövesi este un procuror anticorupție din România care a servit ca Procuror Șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din 2013 până în 2018. Ea este cunoscută pentru eforturile sale de a combate corupția în România, incluzând urmărirea penală a oficialilor guvernamentali și a politicienilor de nivel înalt.

În timpul mandatului său ca procuror șef, Kövesi a supravegheat o mare cantitate de investigații și condamnări ale oficialilor publici pentru infracțiuni legate de corupție. Munca sa i-a adus atât laude pentru eforturile sale de a lupta împotriva corupției în România, cât și critici din partea unor politicieni și alți personalități publice care au considerat că eforturile DNA erau motivate politic. În 2018, Kövesi a fost înlăturată din funcția sa de procuror șef de către guvernul român. Ea a fost ulterior nominalizată pentru a deveni prima procuror-șef al Oficiului Procurorului European (EPPO), care va fi responsabil pentru investigarea, acuzarea și aducerea în fața justiției a infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale UE.

A fost acuzată de plagiat, dar s-a constat că a furat doar 5 la sută din lucrarea de doctorat, un procent considerat prea mic.

REACȚIA lui Tudorel Toader după ce PREȘEDINTELE a spus că ”astăzi este încă săptămâna în care citim” motivarea Curții

REACȚIA lui Tudorel Toader după ce PREȘEDINTELE a spus că ”astăzi este încă săptămâna în care citim” motivarea Curții

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, întrebat la Suceava când crede că va termina președintele Klaus Iohannis de citit motivarea CCR legată de revocarea Laurei Codruța Kovesi, a răspuns că întrebarea corectă...

Ipoteză ŞOCANTĂ: Hellvigh și Dumbravă au șantajat și obligat un judecător/ judecătoare să-l execute pe Dragnea

Ipoteză ŞOCANTĂ: Hellvigh și Dumbravă au șantajat și obligat un judecător/ judecătoare să-l execute pe Dragnea

Politicianul Gelu Veste este convins de faptul că dacă n-o demite pe Kovesi până vineri, Iohannis va fi suspendat din funcția de președinte săptămâna viitoare. Din reacţiile publice ale lui...

Strategia secretă a lui LIVIU DRAGNEA în lupta cu șefa DNA. Laura Codruța Kovesi. DOCUMENT INTERN al PSD

Strategia secretă a lui LIVIU DRAGNEA în lupta cu șefa DNA. Laura Codruța Kovesi. DOCUMENT INTERN al PSD

Liviu Dragnea a declanșat o bătălie pe viață și pe moarte cu șefa DNA. Evenimentul Zilei a intrat în posesia unui document intern al PSD intitulat: "Punctaj cu privire la...

Codrin Ștefănescu AMENINȚĂ îi dă ULTIMATUM președintelui țării: „Sunt opinii în PSD care cer SUSPENDAREA lui Klaus Iohannis”

Codrin Ștefănescu AMENINȚĂ îi dă ULTIMATUM președintelui țării: „Sunt opinii în PSD care cer SUSPENDAREA lui Klaus Iohannis”

Secretarul general PSD, Codrin Ștefănescu, susține că președintele Klaus Iohannis va fi suspendat, dacă nu va pune în execuție decizia CCR, prin care e obligat să o revoce pe Laura...

Kovesi a ridicat Premiul „Speranța”, acordat de Societatea Timișoara DNA

Kovesi a ridicat Premiul „Speranța”, acordat de Societatea Timișoara DNA

Laura Codruta Kovesi a ajuns vineri la Timisoara, pentru a ridica Premiul „Speranța”, acordat de Societatea Timișoara. Decernarea premiilor a a avut loc la Biblioteca Centrală Universitară Eugen Todoran din...

Un procuror cere daune de la Kovesi: 100.000 de euro

Un procuror cere daune de la Kovesi: 100.000 de euro

Procurorul DIICOT Ionel Tudosan cere Judecatoriei Sectorului 1 obligarea sefei DNA Laura Kovesi, in solidar cu parchetul anticoruptie, la plata a 100.000 lei. Procurorul DIICOT Ionel Tudosan cere Judecatoriei Sectorului...

TEORIA MERSULUI PE CONTRASENS. De ce enervează Evenimentul Zilei? DAN ANDRONIC explică

TEORIA MERSULUI PE CONTRASENS. De ce enervează Evenimentul Zilei? DAN ANDRONIC explică

Ziarul la care m-am lansat ca ziarist în urmă cu 26 de ani și pe care am ajuns să-l dețin din 2011 încoace a avut o mare calitate: tot timpul...

SCANDALUL în care au fost IMPLICAȚI Iohannis și Kovesi, TRANȘAT de CCR

SCANDALUL în care au fost IMPLICAȚI Iohannis și Kovesi, TRANȘAT de CCR

Curtea Constituţională a României a admis joi sesizarea Partidului Naţional Liberal în privinţa Hotărârii Parlamentului nr. 21/2018 referitoare la numirea de către Legislativ a unui membru al Consiliului Naţional pentru...

Laura Codruța Kovesi va lua locul Siminei Tănăsescu la Cotroceni? Se (tot) caută un post pentru șefa DNA! BURSA ZVONURILOR

Laura Codruța Kovesi va lua locul Siminei Tănăsescu la Cotroceni? Se (tot) caută un post pentru șefa DNA! BURSA ZVONURILOR

Kovesi va deveni consilier prezidențial? Este ultima ipoteză fierbinte a verii politice. Măcinată de două dileme: dacă va semna Iohannis decretul de revocare și sentința în cazul lui Dragnea. Astfel...

Opinie: „ Kovesi îl va ÎNGROPA pe Iohannis. Dacă o revoca IMEDIAT astăzi era un EROU”

Opinie: „ Kovesi îl va ÎNGROPA pe Iohannis. Dacă o revoca IMEDIAT astăzi era un EROU”

Potrivit opiniei preşedintelui Coaliţiei Românilor din SUA, Iohannis se afundă tot mai tare în penibilul situaţiei, iar din lupta în care preşedintele României s-a angajat, nu poate ieşi decât învins....

Un nou SCANDAL marca DNA. REFUZUL instituției de a colabora pentru soluționarea DOSARULUI lui OPRESCU. Implicațiile SRI la NIVEL ÎNALT

Un nou SCANDAL marca DNA. REFUZUL instituției de a colabora pentru soluționarea DOSARULUI lui OPRESCU. Implicațiile SRI la NIVEL ÎNALT

Direcția Națională Anticorupție refuză să pună la dispoziția Tribunalului București corespondența purtată între structura de parchet și SRI privind dosarul în care este judecat Sorin Oprescu, fost primar al Capitalei,...

KOVESI face MIȘCĂRI GRELE la DNA. Ce SUME a cheltuit șefa instituției pe APARATURĂ de „SPIONAJ”

KOVESI face MIȘCĂRI GRELE la DNA. Ce SUME a cheltuit șefa instituției pe APARATURĂ de „SPIONAJ”

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a achiziţionat mai multe echipamente tehnice, printre care sisteme multifuncţionale de interceptare, respectiv de comunicaţii mobile destinate organelor de urmărire penală. Potrivit anunţului publicat marţi în...

Cum ar arăta Guvernul Meu II al lui Klaus Iohannis. România lui Cristoiu

Cum ar arăta Guvernul Meu II al lui Klaus Iohannis. România lui Cristoiu

Într-un film de Emir Kusturika (Underground, 1985), există un moment în care niște inși care trăiseră în subteran de pe vremea Celui de-al Doilea Război Mondial ies la suprafață, unde...

Președinta CURȚII SUPREME, anunț ȘOC despre PROTOCOLUL cu SRI. Cristina TARCEA:”Mă gândesc să fac o sesizare la PARCHET”

Președinta CURȚII SUPREME, anunț ȘOC despre PROTOCOLUL cu SRI. Cristina TARCEA:”Mă gândesc să fac o sesizare la PARCHET”

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a declarat astăzi că "se gândeşte" să facă o sesizare la Parchetul General în legătură cu reclamaţia lui Nicolae Popa că...

Iohannis VORBEȘTE despre REVOCAREA lui Kovesi: „Și această săptămână e dedicată cititului”

Iohannis VORBEȘTE despre REVOCAREA lui Kovesi: „Și această săptămână e dedicată cititului”

Președintele Klaus Iohannis refuză în continuare să spună când o va revoca din funcție pe Laura Codruța Kovesi ca urmare a deciziei CCR. Întrebat dacă a terminat de citit motivarea...

Concluzie ŞOCANTĂ a unui politician: Maior şi Kovesi au FALSIFICAT semnătura preşedintelui ÎCCJ. S-au comportat ca MAFIOŢII

Concluzie ŞOCANTĂ a unui politician: Maior şi Kovesi au FALSIFICAT semnătura preşedintelui ÎCCJ. S-au comportat ca MAFIOŢII

Este o nouă reacţie a politicianului Gelu Vişan, extrem de tranşantă în ceea ce priveşte cazul semnăturii de pe ultimul protocol dat publicităţii unde arată că: ÎCCJ nu făcea justiţie...

Protocolul SRI - Înalta Curte a transformat judecătorii în „sifoane”

Protocolul SRI - Înalta Curte a transformat judecătorii în „sifoane”

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a publicat ieri protocolul de cooperare cu Parchetul General şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei semnat în septembrie 2009. Documentul transformă practic judecătorii de...

Cel mai crunt mesaj transmis din SUA: „Puşcăria pentru Maior, Coldea şi Kovesi e mult prea puţin”

Cel mai crunt mesaj transmis din SUA: „Puşcăria pentru Maior, Coldea şi Kovesi e mult prea puţin”

„ Nemernicii ăstia au distrus o ţară iar în urma acţiunii lor milioane de români au luat calea pribegiei şi cine ştie câţi au murit ori câte familii au fost...

„FANTOMA” lui Negulescu LOVEȘTE CRUNT în DNA. Evenimentele de la ÎCCJ au efecte DEVASTATOARE

„FANTOMA” lui Negulescu LOVEȘTE CRUNT în DNA. Evenimentele de la ÎCCJ au efecte DEVASTATOARE

DNA cunoaște un nou eșec și confirmă metodele controversate prin care s-au obținut declarații împotriva acuzaților. Doi martori cu identitate protejată din dosarul lui Ghiță au refuzat să-și mai mențină...

COLABORATORII lui Kovesi au făcut-o PRAF pe ȘEFA DNA. Cea mai DURĂ RADIOGRAFIE vine din INTERIORUL instituției

COLABORATORII lui Kovesi au făcut-o PRAF pe ȘEFA DNA. Cea mai DURĂ RADIOGRAFIE vine din INTERIORUL instituției

Radiografia făcută lui Laura Codruța Kovesi de oamenii care au lucrat cu șefa DNA este una devastatoare pentru prezentul instituției anticorupție. Cel puțin asta susține jurnalista Sorina Matei, care a...