Statul dă 10 miliarde de euro pe două hârtii
Până când Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții va deveni operațional, statul român pompează bani într-un fond aproape cu același nume, cu singura diferență că nu e suveran, Fondul de...
Până când Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții va deveni operațional, statul român pompează bani într-un fond aproape cu același nume, cu singura diferență că nu e suveran, Fondul de...
Băsescu spune că OUG încalcă şi Constituţia, şi legislaţia privind funcţionarea societăţilor comerciale. „Acesta se numeşte JAF ! Dăncilă şi Teodorovici, împinşi de la spate de Dragnea şi sub privirea...
După ce președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri că OUG pentru înființarea Fondului Suveran de Investiții urmează să fie adoptată în ședința de Guvern de săptămâna următoare, liderul social-democraților...
„OUG pentru Fondul Suveran de Investiții are forma finală, mai sunt mici rafinamente de făcut. Având forma finală, în prima ședință de Guvern, miercuri sau joi, va fi adoptată OUG-ul...
Proiectul nu oferă nicio garanţie că, după trecerea companiilor de stat în portofoliul fondului, regulile de transparenţă vor fi protejate de posibile practici corupte şi decizii abuzive care rezultă din...
În sesizarea transmisă Curţii, preşedintele Iohannis spunea că legea încalcă mai multe articole din Constituţie şi cerea să fie declarată neconstituţională în ansamblul său. Şeful statului considera că FSDI va...
De asemenea, Klaus Iohannis a făcut referire în cadrul sesizării și la modificarea mai multor acte normative. Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis Curții Constituționale, miercuri, 4 iulie a.c.,...
Planul de înfiinţare a fondului, care însumează 500 de milioane de euro, a fost aprobat cu 478 de voturi pentru şi 179 împotrivă, potrivit Mediafax.ro. Proiectul are rolul intensificării cooperării...
Între timp, întâlnirea de taină a Cancelarului german Angela Merkel cu președintele francez Emmanuel Macron de săptămâna trecută, în prezența Președintelui Comisiei Europene, Jean Calude Juncker - o reuniune menită...
Deputatul PNL Raluca Turcan a solicitat retrimiterea proiectului la comisie, pe motiv că acesta este neconstituţional, dar propunerea sa a fost respinsă de plen. Ea a anunţat că PNL va...
Plenul Senatului a adoptat ieri, cu unele amendamente, propunerea legislativă privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii. Însă, liderul grupului PSD, Şerban Nicolae, a afirmat că propunerea va suporta...
Detalii pe capital.ro
Este un program complex, care cuprinde vizitarea de expoziții, vizionare de filme și altele. Iată ce puteți face duminică la Muzeul Cotroceni. Între orele 14.30 - 20.30 - vizitarea...