Liviu Dragnea

Politician român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.

A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.

A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.

În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.

După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.

A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.

Ce pregătește Liviu Dragnea împotriva PSD! Reacția lui Rareș Bogdan!

Ce pregătește Liviu Dragnea împotriva PSD! Reacția lui Rareș Bogdan!

 În timp ce Liviu Dragnea a formulat apel față de decizia Tribunalului București de confirmare a noii conduceri PSD, stabilite la Congres, europarlamentarul PNL Rareș Bogdan are o teorie incendiară,...

Fiul lui Dragnea, dictator în Teleorman! Ultima decizie, subiectul zilei în județ!

Fiul lui Dragnea, dictator în Teleorman! Ultima decizie, subiectul zilei în județ!

Turris Turnu Măgurele și-a demis antrenorul care a dus echipa din Liga 3 până pe primul loc în Liga 2. O surpriză? Deloc, un gest perfect normal în fotbalul românesc,...

Este bomba zilei despre Dragnea și Dincă! Ce se întâmplă cu „Monstrul din Caracal”

Este bomba zilei despre Dragnea și Dincă! Ce se întâmplă cu „Monstrul din Caracal”

Gheorghe Dincă va fi mutat din Arestul Central al Poliției Capitalei lu urmează să ajungă la penitenciarul Jilava, acolo unde este închis și Liviu Dragnea. Criminalul din Caracal, Gheorghe Dincă,...

Liviu Dragnea, în lacrimi! Decizie de ultimă oră a Irinei Tănase. Anunțul pe care l-a făcut pe Instagram

Liviu Dragnea, în lacrimi! Decizie de ultimă oră a Irinei Tănase. Anunțul pe care l-a făcut pe Instagram

În urmă cu un an de zile, Liviu Dragnea își sărbătorea iubita într-un restarurant de lux din Capitală, cu numele grele din PSD. Printre invitați și premierul Viorica Dăncilă. Acum...

Dăncilă și Ceaușescu - legătura neștiută. Un greu PSD poate arunca în aer prezidențialele

Dăncilă și Ceaușescu - legătura neștiută. Un greu PSD poate arunca în aer prezidențialele

În afară de faptul că s-au născut la doar 100 de kilometri distanță, un lider PSD vrea să o transforme pe Viorica Dăncilă într-un nou Ceaușescu. Liderul organizației județene a...

Adevărul despre averea lui Dragnea! Cât de bogat e față de colegii săi din PSD

Adevărul despre averea lui Dragnea! Cât de bogat e față de colegii săi din PSD

Despre politicienii PSD umblă vorba că ar avea averi uriașe, că au ignorat în totalitate principiul „sărac și cinstit”, vehiculat intens de cel mai longeviv președinte al social-democraților, Ion Iliescu....

Barna, demolat de un fost membru în Guvernul Cioloș. Cum îngroapă economia planurile USR-PLUS?

Barna, demolat de un fost membru în Guvernul Cioloș. Cum îngroapă economia planurile USR-PLUS?

Scutirile de impozite pentru diferite sectoare cuprinse în programul USR-PLUS produc privilegii și impredictibilitate fiscală, acuză un fost secretar de stat în Guvernul Cioloș. Gabriel Biriș, fost secretar de stat...

Dragnea nu scapă de probleme nici la închisoare! Detalii explozive din SUA și Costa Rica

Dragnea nu scapă de probleme nici la închisoare! Detalii explozive din SUA și Costa Rica

Banii cu care și-a plătit Dragnea locul lângă masa lui Trump provin dintr-o bancă din Costa Rica! Contul ar fi fost deschis de către un interpus al fostului coleg al lui...

PNL preia tema lui Dragnea. Dar găsește alt vinovat pentru dublul standard

PNL preia tema lui Dragnea. Dar găsește alt vinovat pentru dublul standard

PNL a oferit o altă explicație problemei dublului standard asupra alimentelor de o calitate superioară din țările vestice ale Uniunii Europene comparativ cu cele estice, printre cele din urmă numărându-se...

Dăncilă desființează legea cu care Dragnea se lăuda că va îmbogăți România și pe români

Dăncilă desființează legea cu care Dragnea se lăuda că va îmbogăți România și pe români

Legea offshore, care reglementează exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, este modificată așa cum au cerut americanii de la Exxon și ceilalți investitori. Cu două zile înainte ca premierul Dăncilă...

Codrin Ștefănescu iese la atac! Răspuns dur după scenariul despre Dragnea și PSD

Codrin Ștefănescu iese la atac! Răspuns dur după scenariul despre Dragnea și PSD

Codrin Ștefănescu a reacționat astăzi pe Facebook la acuzele celor de la Realitatea TV spunând că Dragnea a fost și rămâne un om de partid atașat valorilor social democrate. „Ceea...

Scenariu exploziv! Dragnea o sapă pe Dăncilă ca să ajungă omul lui Coldea în turul doi

Scenariu exploziv! Dragnea o sapă pe Dăncilă ca să ajungă omul lui Coldea în turul doi

Jurnalista Denise Rifai a publicat pe pagina ei de Facebook o informație care spune că Liviu Dragnea, din pușcărie, face presiuni, prin baronii locali, ca să o submineze pe Viorica...

Liviu Dragnea a primit o veste uriașă! Ce au decis judecătorii!

Liviu Dragnea a primit o veste uriașă! Ce au decis judecătorii!

Instanța din Teleorman s-a pronunțat în privința unei cereri formulate în dosarul TelDrum Tribunalul Teleorman a decis să amâne la data de 1 octombrie pronunțarea în privința cererii depuse de...

Victor Ciutacu: Lui Dragnea i-am zis în față că o să-l mănânce pușcăria!

Victor Ciutacu: Lui Dragnea i-am zis în față că o să-l mănânce pușcăria!

Acum, când extrem de măgulitor numita „epocă Dragnea“ s-a încheiat, Victor Ciutacu a dezvăluit, în interviul acordat Evenimentului zilei, câte ceva din culisele relației lui cu Liviu Dragnea. „Funcțiile i-au...

Ioan Mircea Pașcu a răbufnit! „Mulțumesc PSD, bine am ajuns!”

Ioan Mircea Pașcu a răbufnit! „Mulțumesc PSD, bine am ajuns!”

Ioan Mircea Pașcu a scris duminică pe Facebook că „nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită” după ce a amintit că a fost exclus din PSD de Liviu Dragnea, iar Viorica...

Fiul lui Dragnea nu e afectat. Ultima achiziție l-a pus în centrul atenției. FOTO

Fiul lui Dragnea nu e afectat. Ultima achiziție l-a pus în centrul atenției. FOTO

Pasiunea pentru mașini de lux a fiului lui Liviu Dragnea, Valentin Ștefan Dragnea, este de notorietate. Astfel, la colecția de limuzine scumpe s-a adaugat acum și un Mercedes S-Class AMG...

Dacian Cioloș ne face de râs în Europa! Susține un "corupt" pentru funcția de comisar european!

Dacian Cioloș ne face de râs în Europa! Susține un "corupt" pentru funcția de comisar european!

Dacian Cioloș susține un candidat la comisar european deși este acuzat de corupție. Un articol publicat de siteul politico.eu scoate în evidență inconsecvența președintelui PLUS, Dacian Cioloș care în calitate...

Dragnea, scos din închisoare! De ce au decis asta judecătorii. Zgondea îl judecă pe Zgonea

Dragnea, scos din închisoare! De ce au decis asta judecătorii. Zgondea îl judecă pe Zgonea

Fostul lider al PSD Liviu Dragnea va fi scos din închisoare pentru a fi dus la Tribunalul București, unde urmează să fie audiat ca martor. Este vorba despre un dosar...

Bombă în justiţie. Procuroarea lui Dragnea este cercetată disciplinar

Bombă în justiţie. Procuroarea lui Dragnea este cercetată disciplinar

Procuroarea Alexandra Lăcrănjan, care anchetează dosarul Tel Drum în care Liviu Dragnea este acuzat, este la rândul ei verificată de Inspecția Judiciară. După ce asociația profesională din care face parte...

INCREDIBIL. Fata lui Liviu Dragnea a scăpat de sancțiunile SUA

INCREDIBIL. Fata lui Liviu Dragnea a scăpat de sancțiunile SUA

În urmă cu câteva zile am publicat informația că SUA a decis retragerea vizei pentru Liviu Dragnea și familia sa. Cea mai afectată era fiica sa, care locuia în SUA....