Irina Tănase, imagine șocantă în ziua de libertate a lui Liviu Dragnea
Irina Tănase este tristă de când Liviu Dragnea a intrat la închisoare, cei doi petrecându-și împreună ziua în care fostul lider al PSD a fost liber Irina Tănase, iubita lui...
Politician român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.
A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.
A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.
În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.
După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.
A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.
Irina Tănase este tristă de când Liviu Dragnea a intrat la închisoare, cei doi petrecându-și împreună ziua în care fostul lider al PSD a fost liber Irina Tănase, iubita lui...
Face ce face și numai de belele dă! Noi probleme pentru Liviu Dragnea. Fostul lider al PSD a gustat din libertat, pentru doar 24 de ore, însă prima permisie obținută...
Dacian Cioloș, președintele PLUS, a declarat joi seară la Digi24 că declarațiile controversate ale lui Andrei Caramitru, membru în USR, nu îl reprezintă. Dacian Cioloș a făcut această precizare în...
La doar cinci luni de când a fost arestat, Liviu Dragnea a și ieșit din închisoare! Fostul președinte al PSD a primit o zi de permisie, acordată de conducerea Penitenciarului...
Fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, urmează a fi eliberat. Doar pentru o zi. El va ieși în permisie, săptămâna viitoare, pentru 24 de ore, deși a fost refuzat pentru...
Fostul preșefinte al PSD Liviu Dragnea o acuză pe actuala șefă a PSD Viorica Dăncilă că ar fi comis o fraudă cu bani europeni în perioada în care aceasta a...
O fostă membră a PSD Teleorman, susținătoare a lui Liviu Dragnea, aduce acuzații dure președintelui PSD, Viorica Dăncilă. Dezvăluiri șocante despre Viorica Dăncilă sunt făcute de o susținătoare a lui...
Joi are loc un nou termen la Curtea de Apel București în procesul în care Liviu Dragnea contestă conducerea PSD, stabilită la Congresul din 29 iunie. La termenul anterior, pe...
Vești proaspete pentru Liviu Dragnea, aflat în arest la Penitenciarul Rahova. Călin Nistor, procurorul-şef interimar al Direcției Naționale Anticorupție, a anunțat că o soluție în dosarul Tel Drum va fi...
Meciul dintre Simona Halep și Bianca Andreescu, românca de sub steagul Canadei, a reprezentat și un motiv de scandal. Și paradoxal, acesta a pornit tocmai din partea managerului de comunicare...
Iubita fostului lider PSD Liviu Dragnea, Irina Tănase, a postat pe Instagram o poezie de dragoste scrisă de britanica Elizabeth Barrett Browning. „Cum te iubesc? Să-ncerc o-nşiruire. Adânc şi larg...
Astăzi, fostul președinte PSD, sărbătorește împlinirea vârstei de 57 de an la Penitenciarul Rahova. El a solicitat și ar fi primit o zi de permisie, la începutul lunii noiembrie, însă...
Breaking news! Liviu Dragnea iese din închisoare după 5 noiembrie! UPDATE: Conducerea Penitenciarului Rahova a respins cererea de permisie a lui Liviu Dragnea, după ce în urmă cu câteva ore...
Liviu Dragnea, fostul șef al PSD a depus, marți, la Înalta Curte de Casație și Justiție un recurs în casație, încercând să obțină anularea condamnării pe care a primit-o în...
Olguța Șefu, fostul director executiv adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, a introdus o contestație în anulare, ea vrând să scape de pedeapsa primită în...
Viorica Dăncilă a comentat, duminică, acţiunea pe care Liviu Dragnea vrea să o iniţieze împotriva ei la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Viorica Dăncilă a spus că, la şapte...
Fostul șef al PSD, Liviu Dragnea, și fostul lider conservator Dan Voiculescu au ales două căi diferite de atac pentru a contesta pedepsele la care au fost condamnați definitiv, primul...
Dragnea o acuză pe Dăncilă că ar fi fraudat banii Uniunii Europene prin salariul asistentei pe care o avea când era europarlamentar. Noul atac are legătură cu dosarul în care...
Dragnea Junior a dat în judecată Poliția după ce l-a amendat pentru nepurtarea centurii de siguranță Procesele au devenit un lucru obișnuit în familia Dragnea! După ce Liviu Dragnea a...
Suntem obișnuiți să-i vedem în Parlament sau la Guvern, puși la costum, sobri, încruntați, vorbind despre strategii politice, negociind formule guvernamentale sau atacându-și adversarii. Sunt politicienii noștri de toate zilele....