dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Scandal la sosirea lui Liviu Dragnea la DNA. S-a lăsat cu bătaie cu ouă între susținători și contestatari

Scandal la sosirea lui Liviu Dragnea la DNA. S-a lăsat cu bătaie cu ouă între susținători și contestatari

A ieșit circ, luni, în așteptarea lui Liviu Dragnea la Direcția Națională Anticorupție. Susținătorii și contestatarii fostului politician s-au războit. Liviu Dragnea, fost lider al PSD, s-a prezentat, astăzi, la...

Liviu Dragnea, chemat de urgență la DNA. „Vreau să vă anunț: Hărțuirea continuă”

Liviu Dragnea, chemat de urgență la DNA. „Vreau să vă anunț: Hărțuirea continuă”

Liviu Dragnea, proaspăt ieșit din pușcărie, a fost chemat la audieri de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Fostul lider PSD Liviu Dragnea trebuie să se prezinte, luni, 26 iulie,...

Minciunile guvernării USR și dispariția Societății Civile

Minciunile guvernării USR și dispariția Societății Civile

Societatea Civilă din România a dispărut sub povara propriei neputințe. Dovedind că este doar o anexă a unor instituții și politicieni. Iar ultimele evenimente au aruncat ultima lopată de țărână...

Nelu Iordache a vrut să-i dea DNA ”șah-mat”, dar a ratat cursa spre libertate. Ce s-a întâmplat chiar înainte să fie reținut

Nelu Iordache a vrut să-i dea DNA ”șah-mat”, dar a ratat cursa spre libertate. Ce s-a întâmplat chiar înainte să fie reținut

Omul de afaceri Nelu Iordache ar fi putut să scape de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, însă ghinionul s-a ținut lanț de el. Cu o oră jumătate înainte de a fi...

Viorel Hrebenciuc, doi ani cu executare în dosarul retrocedărilor. Fiul său, Andrei, doi ani cu suspendare

Viorel Hrebenciuc, doi ani cu executare în dosarul retrocedărilor. Fiul său, Andrei, doi ani cu suspendare

Curtea de Apel Brașov a dat o primă sentință în dosarul retrocedărilor în care este implicat fostul lider al PSD, Viorel Hrebenciuc. Decizia nu este definitivă. Magistrații de la Curtea...

Avocații lui Ion Rădoi fac acuzații grave împotriva DNA. Documente incriminatoare

Avocații lui Ion Rădoi fac acuzații grave împotriva DNA. Documente incriminatoare

DNA a transmis ordonanța de punere sub control judiciar în cazul în cazul lui Ion Rădoi, șeful sindicatului de la Metrou, mai întâi ministruluI Transporturilor, Cătălin Drulă și directorului Metrorex,...

Eşec dublu pentru DNA. 14 inculpaţi au aflat că nu există probe împotriva lor

Eşec dublu pentru DNA. 14 inculpaţi au aflat că nu există probe împotriva lor

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au încasat o nouă lovitură după ce judecătorii Tribunalului Arad au anunţat din nou achitarea celor 14 inculpați, la fel cum au făcut și în...

Cătălin Tolontan va fi audiat de DNA într-un dosar înaintat de primarul Daniel Băluță. Ce acuzații i se aduc jurnalistului

Cătălin Tolontan va fi audiat de DNA într-un dosar înaintat de primarul Daniel Băluță. Ce acuzații i se aduc jurnalistului

Jurnalistul Cătălin Tolontan a anunțat că va fi audiat la DNA, în dosarul în care este acuzat de primarul Sectorului 4 din București, Daniel Băluță, de șantaj. „Nicio zi fără...

Coincidențele juridico-economico-politice din cazul Nelu Iordache

Coincidențele juridico-economico-politice din cazul Nelu Iordache

Știrea juridică a dimineții este că omul de afaceri Nelu Iordache, un autentic Rege al Asfaltului și al Zborurilor private, a fost ridicat de pe aeroport și dus, sub escortă...

Omul de afaceri Nelu Iordache, săltat de pe aeroport și dus la audieri la DNA. Suspiciuni de corupție într-un nou dosar

Omul de afaceri Nelu Iordache, săltat de pe aeroport și dus la audieri la DNA. Suspiciuni de corupție într-un nou dosar

Omul de afaceri voia să plece în Italia, iar la Aeroportul Otopeni a fost așteptat de procurorii DNA. Nelu Iordache a fost luat sub escortă de procurorii DNA și dus...

Liberalul Gheorghe Flutur vizat de un dosar penal. Judecătorii au decis redeschiderea anchetei

Liberalul Gheorghe Flutur vizat de un dosar penal. Judecătorii au decis redeschiderea anchetei

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, este vizat de un dosar penal legat de înființarea unei gropi de gunoi. Judecătorii de la Curtea de Apel Suceava au decis, redeschiderea urmăririi...

Dosarul Tel Drum bate pasul pe loc. Șeful DNA ridică din umeri. Când putem avea o soluție

Dosarul Tel Drum bate pasul pe loc. Șeful DNA ridică din umeri. Când putem avea o soluție

Dosarul Tel Drum ar putea fi încheiat până la finalul acestui an. Anunțul a fost făcut de actualul șef al Parchetului Anticorupție, Crin Bologa. O declarație asemănătoare a făcut și...

Miza desființării SIIJ. Un fost procuror acuză: „Cunosc mulți judecători și procurori amenințați, șantajați sau terorizați de DNA”

Miza desființării SIIJ. Un fost procuror acuză: „Cunosc mulți judecători și procurori amenințați, șantajați sau terorizați de DNA”

Desființarea SIIJ este dorită pentru ca magistrații onești să fie aduși sub controlul acelor colegi ail or care colaborează cu serviciile secrete. Politicienii USR-PLUS, cei care doresc desființarea SIIJ sunt...

Mutare în dosarul dispariției lui Codruț Marta, în care sunt implicate nume grele. După nouă ani, procurorii mai fac un pas în anchetă

Mutare în dosarul dispariției lui Codruț Marta, în care sunt implicate nume grele. După nouă ani, procurorii mai fac un pas în anchetă

Dosarul ce vizează dispariția lui Codruț Marta, finanțistul care este de negăsit din anul 2012, va fi preluat de Parchetul Tribunalului Ilfov. Dosarul dispariției lui Codruț Marta se mută din...

DNA îl zguduie pe Petru Avram, ”animalul politic” de la Apele Române care a angajat o chelneriță într-un post cheie. I se aduc noi acuzații

DNA îl zguduie pe Petru Avram, ”animalul politic” de la Apele Române care a angajat o chelneriță într-un post cheie. I se aduc noi acuzații

Petru Avram, fostul directorul de la Apele Române care a angajat o chelneriță într-un post cheie al instituției, este vizat de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție, ca urmare a unor...

Corupție la Serviciul de Permise Auto Suceava. Colonel de informații, judecat pentru luare de mită

Corupție la Serviciul de Permise Auto Suceava. Colonel de informații, judecat pentru luare de mită

Şeful Serviciului de Protecţie Internă Suceava, trimis în judecată de procurorii DNA, în dosarul care privește fapte de corupție de la departamentul de permise auto din Suceava. Colonelul Constantin Florin...

Problemele lui Liviu Dragnea nu s-au terminat la poarta închisorii. Ce îl așteaptă

Problemele lui Liviu Dragnea nu s-au terminat la poarta închisorii. Ce îl așteaptă

Fostul lider al PSD Liviu Dragnea a ieşit joi din penitenciar, în urma deciziei Tribunalului Giurgiu privind liberarea sa condiţionată. Într-o primă declarație el a spus că a fost o...

Victor Ciutacu, după audierea sindicalistului Ion Rădoi la DNA: Nu mă las prostit de toate focile care au impresia că au inventat ele șmecheria

Victor Ciutacu, după audierea sindicalistului Ion Rădoi la DNA: Nu mă las prostit de toate focile care au impresia că au inventat ele șmecheria

Victor Ciutacu a comentat, în cadrul unei postări, dosarul ce i-a fost deschis liderului sindical Ion Rădoi, de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Jurnalistul Victor Ciutacu a transmis un mesaj...

Ion Rădoi, liderul sindical de la Metrou, pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Acuzații de șantaj

Ion Rădoi, liderul sindical de la Metrou, pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Acuzații de șantaj

Preşedintele Sindicatului Liber din Metrou, Ion Rădoi, a fost pus sub urmărire penală, miercuri seară, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat de folosirea influenţei...

Percheziții la sindicaliștii de la Metrou. Ion Rădoi a fost plasat sub control judiciar. Update

Percheziții la sindicaliștii de la Metrou. Ion Rădoi a fost plasat sub control judiciar. Update

Preşedintele Sindicatului Liber din Metrou, Ion Rădoi, a fost plasat sub control judiciar şi a părăsit sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie miercuri seara, în jurul orei 23:00. Update: La ieşirea de...