dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Tudorel TOADER i-a audiat pe primii trei PROCURORI înscriși la șefia DNA

Tudorel TOADER i-a audiat pe primii trei PROCURORI înscriși la șefia DNA

Ministrul Justiției, Tudorel Toader i-a audiat luni pe primii trei candidați pentru funcția de procuror șef al DNA. Următorii trei procurori care candidează la conducerea DNA, vor susține marți interviul....

Șeful lui „Portocală”, cercetat disciplinar

Șeful lui „Portocală”, cercetat disciplinar

Inspecţia Judiciară a anunțat, luni, că a exercitat acţiunea disciplinară, pentru „exercitarea funcţiei cu rea credinţă”, faţă de Laura Bucică, procuror la DNA - Ploieşti şi Lucian Gabriel Onea (foto),...

Săptămână DECISIVĂ pentru ȘEFIA DNA. CONTINUĂ LUPTA pentru LOCUL lui Kovesi

Săptămână DECISIVĂ pentru ȘEFIA DNA. CONTINUĂ LUPTA pentru LOCUL lui Kovesi

Săptămână decisivă pentru viitorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Luni și marți, cei șase candidaţi pentru şefia instituţiei susțin interviurile în faţa ministrului Justiţiei. Aceştia îşi vor prezenta proiectele pentru şefia DNA....

Un pas ÎNAINTE pentru DNA. PROCURORII care candidează pentru CONDUCEREA „instituției lui KOVESI” susțin interviurile cu TUDOREL TOADER

Un pas ÎNAINTE pentru DNA. PROCURORII care candidează pentru CONDUCEREA „instituției lui KOVESI” susțin interviurile cu TUDOREL TOADER

Primii trei procurori declaraţi admişi la selecţia pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef al DNA vor susţine, luni, interviurile cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Pe 29 august, Ministerul Justiţiei anunţa că...

Cu Binomul în faţa judecătorilor. Avocaţii încep să atace în Contencios Protocoalele SRI-DNA

Cu Binomul în faţa judecătorilor. Avocaţii încep să atace în Contencios Protocoalele SRI-DNA

Protocoalele SRI-DNA şi-ar putea pierde efectele în procesele penale, după ce avocaţii au început deja demersurile de anulare a acestora pe rolul instanţelor de contencios administrativ. Unul dintre aceştia este...

Denunțători mincinoși, înregistrări trucate, țători mincinoși, înregistrări trucate, falsuri intelectuale, egal represiune nedreaptă! Procurorul DNA Bodean nu a reușit să-i ia nevasta avocatului Calaigii, dar este pe cale să-i ia locul în pușcărie

Arătam zilele trecute cum, pe același principiu care îl scoate pe șarpe în drum atunci când îl doare capul, procurorul Andrei Bodean, de la DNA Constanța, s-a trecut și el...

Cum își lucrează Liviu Dragnea colegii din PSD. Studiu de caz: Gabriela Firea. România lui Cristoiu

Cum își lucrează Liviu Dragnea colegii din PSD. Studiu de caz: Gabriela Firea. România lui Cristoiu

Momentul Gabriela Firea de sîmbătă, 1 septembrie 2018, a fost văzut ca un moment de revoluție în PSD. Eu nu cred că asta e semnificația. În PSD nu poate avea...

DECLARAȚIILE lui DRAGNEA provoacă noi TENSIUNI. Doina Gradea face o MUTARE SURPRIZĂ. ANUNȚ-BOMBĂ de la conducerea TVR

DECLARAȚIILE lui DRAGNEA provoacă noi TENSIUNI. Doina Gradea face o MUTARE SURPRIZĂ. ANUNȚ-BOMBĂ de la conducerea TVR

Preşedintele Serviciului Român de Televiziune (SRTV), Doina Gradea, susţine că nu are cunoştinţă despre existenţa unui protocol secret încheiat între Televiziunea publică şi Direcţia Naţională Anticorupţie. Conform comunicatului de presă...

Dragnea vrea ca activitatea ȘEFULUI SRI să fie analizată cu CELERITATE

Dragnea vrea ca activitatea ȘEFULUI SRI să fie analizată cu CELERITATE

Liviu Dragnea i-a cerut lui Claudiu Manda, șeful Comisiei parlamentare de control a activității SRI să analizeze cu celeritate activitatea lui Eduard Hellvig. „Astăzi, în grup, s-a discutat şi s-a...

Monica MACOVEI: Tudorel Toader a devenit CĂLĂUL justiţiei

Monica MACOVEI: Tudorel Toader a devenit CĂLĂUL justiţiei

Europarlamentarul Monica Macovei, fost ministru al Justiției, susține că Tudorel Toader a devenit călăul justiției, referindu-se la activitatea de evaluare a procurorului general, Augustin Lazăr. Monica Macovei susține că Tudorel...

DEZVĂLUIRI ȘOCANTE. Dan Adamescu și fiul său vizați în scrisoarea lui Rudolph Giuliani

DEZVĂLUIRI ȘOCANTE. Dan Adamescu și fiul său vizați în scrisoarea lui Rudolph Giuliani

După publicarea scrisorii transmisă de către fostul procuror și primar al New York-ului, actualul avocat și apropiat al președintelui SUA, Rudolph Giuliani, adresată mai multor demnitari români, în care acesta...

ȘEFUL Secției I din DNA a fost trimis în JUDECATĂ. A MINȚIT într-un dosar

ȘEFUL Secției I din DNA a fost trimis în JUDECATĂ. A MINȚIT într-un dosar

Potrivit unui comunicat al DNA, Gheorghe Popovici, procuror delegat şef Secţie de combatere a corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Structura Centrală, a fost trimis în judecată. Inspecţia Judiciară...

Ministrul Tudorel Toader sare în apărarea lui Rudolph Giuliani: „Este şi el un om până la urmă, din Statele Unite"

Ministrul Tudorel Toader sare în apărarea lui Rudolph Giuliani: „Este şi el un om până la urmă, din Statele Unite"

După ce Rudolf Giuliani a recunoscut că „celebra” scrisoare adresată președintelui Klaus Iohannis, având ca temă justiția dein România a fost întocmită pe baza unui raport al fostului director al...

SUA a luat DNA în vizor. Un NOU ATAC din partea AMERICANILOR asupra JUSTIȚIEI DIN ROMÂNIA: „DNA este MOTORUL CORUPȚIEI”

SUA a luat DNA în vizor. Un NOU ATAC din partea AMERICANILOR asupra JUSTIȚIEI DIN ROMÂNIA: „DNA este MOTORUL CORUPȚIEI”

Un nou scandal în justiția din România izbucnește la scurt timp după scandalul generat de scrisoarea lui Giuliani către președintele Klaus Iohannis. DNA este acuzată de SUA că ar fi...

Imagini de colecție. Capii STATULUI PARALEL. Întâlnirile unde se hotărau destine și se sărbătoreau execuții în numele luptei împotriva corupției. Eliminarea oamenilor incomozi Statului Paralel era de multe ori pusă la cale și sărbătorite la întâlniri unde

Eliminarea oamenilor incomozi Statului Paralel era de multe ori pusă la cale și sărbătorite la întâlniri unde participau capii acestui sistem care a condus cu teroare țara, de multe ori...

Încă o SCRISOARE din America împotriva abuzurilor DNA. GRATIS de data aceasta

Încă o SCRISOARE din America împotriva abuzurilor DNA. GRATIS de data aceasta

De această dată este vorba despre Kiki Skagen Munshi, care a lucrat în Serviciul de Externe al Statelor Unite 22 de ani, cu experiență diplomatică în mai multe țări și...

Şeful „Unităţii de elită”, la mâna judecătorilor. Lucian Onea vrea să scape de controlul judiciar

Şeful „Unităţii de elită”, la mâna judecătorilor. Lucian Onea vrea să scape de controlul judiciar

Lucian Onea (foto), fostul şef al „ Unităţii de elită” DNA Ploieşti, este aşteptat astăzi, la Instanţa supremă, unde se judecă plângerea formulată de către acesta împotriva măsurii controlului judiciar...

SCANDALUL protocoalelor atinge APOGEUL. Ies la IVEALEĂ NOI DETALII. Vor fi prezentate DOCUMENTE-BOMBĂ

SCANDALUL protocoalelor atinge APOGEUL. Ies la IVEALEĂ NOI DETALII. Vor fi prezentate DOCUMENTE-BOMBĂ

Conform ultimelor informații, mai multe denunțuri-bombă privind protocoalele secrete vor exploda în câteva zile. Președintele fundației EurHONEST, Florin Ghiulbenghian, a declarat miercuri seară, la Antena 3 că „Unul dintre denunțuri...

Călin Popescu Tăriceanu: "Nu e relevant că Rudolf Giuliani a fost plătit. Mai important este mesajul care semnalează abuzurile din justiție"

Călin Popescu Tăriceanu: "Nu e relevant că Rudolf Giuliani a fost plătit. Mai important este mesajul care semnalează abuzurile din justiție"

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu crede că mai important este mesajul privind abuzurile din justiție și mai ales ale DNA transmis de avocatul lui Donald Trump, Rudolf Giuliani decât faptul...

Tudorel Toader a stabilit VIITORUL DNA. DETALIILE care vor naște o serie de CONTROVERSE

Tudorel Toader a stabilit VIITORUL DNA. DETALIILE care vor naște o serie de CONTROVERSE

Tudorel Toader a făcut precizări de ultimă oră legate de candidații pentru șefia DNA. Ministerul Justiției a afirmat că toți candidații la șefia DNA îndeplinesc condițiile legale pentru a fi...