dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

TOADER intervine în SCANDALUL înregistrărilor de la DNA Oradea. Ce măsuri va lua MINISTRUL JUSTIŢIEI

TOADER intervine în SCANDALUL înregistrărilor de la DNA Oradea. Ce măsuri va lua MINISTRUL JUSTIŢIEI

Tudorel Toader a declarat, luni, că apariţia în spaţiul public a unei înregistrări care ar fi fost făcută în interiorul DNA Oradea are o parte rea şi una bună. „Faptul...

CSM discută prelungirea DELAGĂRII Ancăi JURMA la şefia DNA

CSM discută prelungirea DELAGĂRII Ancăi JURMA la şefia DNA

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii discută luni prelungirea delegării Ancăi Jurma în funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Potrivit ordinii de zi publicată pe pagina de...

Flagelul „Portocală” face victime în toată țara. Șeful Parchetului Dolj a nenorocit zeci de țărani, pentru că i-au enervat nașul

Flagelul „Portocală” face victime în toată țara. Șeful Parchetului Dolj a nenorocit zeci de țărani, pentru că i-au enervat nașul

Inspecția Judiciară, Ministerul Justiției și Parchetul General au fost sesizate în legătură cu faptele reprobabile de care este acuzat Marin Rogoveanu, prim-procurorul Parchetului Dolj. El este acuzat că a pus...

Noi ABUZURI descoperite în Justiție. Cum cerea un PROCUROR DENUNȚURI împotriva unor NUME GRELE din România

Noi ABUZURI descoperite în Justiție. Cum cerea un PROCUROR DENUNȚURI împotriva unor NUME GRELE din România

Noile dezvăluiri despre abuzurile din Justiție apar în contextul dosarului „Romexterra”, care a fost instrumentat de DNA Brașov. Cum făcea un procuror presiuni pentru a obține denunțuri împotriva unor nume...

Bomba-audio de la DNA Oradea, în atenția Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie

Bomba-audio de la DNA Oradea, în atenția Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie

Cazul înregistrării explozive a unei şedinţe a DNA Oradea, din ianuarie 2018, a fost preluat de Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ. ”Pe...

ÎNREGISTRARE EXPLOZIVĂ a unei şedinţe DNA Oradea. Fişier AUDIO

ÎNREGISTRARE EXPLOZIVĂ a unei şedinţe DNA Oradea. Fişier AUDIO

O înregistrare explozivă a unei şedinţe a DNA Oradea din ianuarie 2018, a fost publicată pe internet. Protagoniştii discuţiei sunt procurori Man Ciprian, Muntean Adrian, Ardelean Ciprian, Pantea Cosmin şii...

Fondatorul Societăţii Române de Chirurgie Cardiovasculară, medicul MARIUS MILITARU, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită, ACHITAT de Curtea de Apel Constanța

Fondatorul Societăţii Române de Chirurgie Cardiovasculară, medicul MARIUS MILITARU, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită, ACHITAT de Curtea de Apel Constanța

După patru ani de calvar, Marius Militaru, unul din cei mai apreciați medici specialiști în chirurgie cardio vasculară din țară, recunoscut în lumea medicală ca participant la primul transplant cardiac...

DNA a jucat alba-neagra cu Liviu Dragnea. Doi procurori, două anchete Tel Drum cu concluzii contrare

DNA a jucat alba-neagra cu Liviu Dragnea. Doi procurori, două anchete Tel Drum cu concluzii contrare

Controversatul dosar Tel Drum a fost redeschis de DNA în baza unor acuzații care au fost clasate în anul 2013, tot de procurorii anticorupție. Decizia Înaltei Curți arată că anchetatorii...

BOMBĂ! DNA l-a interceptat pe Victor Ciutacu, la Monaco: „Ăsta e SPIONAJ”

BOMBĂ! DNA l-a interceptat pe Victor Ciutacu, la Monaco: „Ăsta e SPIONAJ”

Dezvăluiri incendiare, joi seară, la România Tv. Jurnalistul Victor Ciutacu a povestit cum a fost interceptat, într-o vacanță la Monaco, în timp ce se afla la masă cu două persoane...

SCENARIU-BOMBĂ: KOVESI, judecător la CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

SCENARIU-BOMBĂ: KOVESI, judecător la CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

Fosta şefă a DNA, Laura Codruța Kovesi ar putea ajunge judecător la Curtea Constituțională. În acest an expiră mandatele mai multor judecători de la CCR, iar Kovesi ar putea ocupa...

SURPRINZĂTOR! Află motivul pentru care Ion Țiriac a fost interceptat de DNA

SURPRINZĂTOR! Află motivul pentru care Ion Țiriac a fost interceptat de DNA

Ion Țiriac a fost interceptat de DNA într-un mare dosar. Procurorul DNA, Carmen Damian, ar fi decis să-l intercepteze și pe magnat și casa acestuia a fost pusă sub supraveghere....

Procurorii i-au pus gând rău lui Dragnea! BOMBA din dosarul Tel Drum, din 2013

Procurorii i-au pus gând rău lui Dragnea! BOMBA din dosarul Tel Drum, din 2013

Informații incendiare ies la iveală despre dosarul Tel Drum, în cazul căruia Liviu Dragnea a fost chemat, pe 3 ianuarie, la sediul DNA. Miercuri seară, la Antena 3 au fost...

Planul lui Dragnea cu DNA! Anunț de ULTIMĂ ORĂ de la unul dintre avocații săi

Planul lui Dragnea cu DNA! Anunț de ULTIMĂ ORĂ de la unul dintre avocații săi

Unul dintre avocații lui Liviu Dragnea a declarat, miercuri, că șeful PSD nu se va prezenta la audieri, la DNA. „Dragnea nu merge maine la nicio audiere. Nici nu a...

DETALII bombă despre ACTIVITATEA lui PORTOCALĂ. Cu ce se ocupă acum fostul PROCUROR DNA

DETALII bombă despre ACTIVITATEA lui PORTOCALĂ. Cu ce se ocupă acum fostul PROCUROR DNA

Procurorul Portocala, cum a devenit cunoscut fostul procuror Mircea Negulescu din cadrul DNA Ploieşti, este consilierul juridic al firmei Revag. Compania condusă de Simion Ion, ar fi implicată în comerţul...

Dragnea SFIDEAZĂ autoritățile statului. „NU mă duc. Vizită de stat în Vaslui”

Dragnea SFIDEAZĂ autoritățile statului. „NU mă duc. Vizită de stat în Vaslui”

În cazul în care va fi citat la DNA, liderul PSD, Liviu Dragnea, nu se va prezenta la audieri, conform unor surse citate de către postul România TV. În spațiul...

DRAGNEA începe NOUL AN la DNA. Breaking News

DRAGNEA începe NOUL AN la DNA. Breaking News

Procurorii DNA au hotărât să îl cheme la audieri pe liderul PSD, Liviu Dragnea în dosarul Tel Drum, chiar la începutul anului 2019. Surse judiciare susțin că Liviu Dragnea va...

Încă un SUCCES răsunător al DNA. Dosarul EADS

Încă un SUCCES răsunător al DNA. Dosarul EADS

La începutul lui noiembrie dosarul EADS a fost clasat, se arată într-un răspuns al DNA în transmis G4Media.ro. Foștii miniștri de Interne, vizați în dosar, potrivit unor surse G4Media.ro, Marian...

Profesor eliberat după o gravă eroare judiciară

Profesor eliberat după o gravă eroare judiciară

Un profesor din Oradea a fost pus în libertate după o gafă a judecătorilor de la Curtea de Apel Oradea. Cazul se află în atenția Inspecției Judiciare. Răzvan Vonea, fost...

Acum la DNA sunt abuzuri mai mari decât înainte. Procurorii nu se mai tem de nimic. Cine este în spatele lor după Kovesi

Acum la DNA sunt abuzuri mai mari decât înainte. Procurorii nu se mai tem de nimic. Cine este în spatele lor după Kovesi

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a făcut, joi seara, la Antena3, declarații explozive în legătură cu acțiunile DNA din trecut și de acum. Susține că acum se fac abuzuri mai mari...

VESTE DE LA DNA pentru Dragnea. DOSAR GREU, cu ramificaţii peste Ocean. Breaking news

VESTE DE LA DNA pentru Dragnea. DOSAR GREU, cu ramificaţii peste Ocean. Breaking news

Încă o lovitură pentru Liviu Dragnea. Pe numele șefului PSD a fost descoperit încă un dosar penal ce implică plecarea acestuia de anul trecut, în SUA. „În acest moment nu...