Simona Halep

Simona Halep s-a născut la Constanța, la data de 27 septembrie 1991 și a luat primul contact cu tenisul la vârsta de 4 ani. Atunci când a mers la antrenamentele fratelui ei, Nicolae, și a început să lovească și ea mingea cu o rachetă.
Ion Stan a fost primul om care a pregătit-o pe sportiva din Constanța. Atunci când a devenit clar că va face tenis de performanță, pentru a reuși să ajungă la un nivel cât mai ridicat, Simona a luat o decizie unică pentru o femeie. Și-a micșorat sânii în urma unei intervenții chirurgicale.

Rezultatele pe teren nu s-au lăsat așteptate și în scurt timp, Halep a reușit să capteze atenția românilor. Apoi, a devenit cunoscută la nivel international.

A câștigat Roland Garros, în anul 2018, apoi, un an mai târziu a triumfat pe iarba de la Wimbledon. De asemenea, Halep a mai jucat trei finale de Mare Șlem, pe care le-a pierdut. La Roland Garros, în 2014 și 2017 și la Australian Open, în anul 2018. La US Open a juns în semifinale în 2015.

De-a lungul carierei, a colaborat cu antrenori celebri: belgianul Wim Fissette, australianul Darren Cahill, iar acum colaborează cu francezul Patrick Mouratoglou, cel care a pregătit-o pe Serena Williams. Până acum, Halep a adunat din premii suma de 40,2 milioane de dolari.

A fost discretă în plan sentimental, dar în presă s-a vorbit despre o poveste de dragoste trăită cu antrenorul Andrei Mlendea. Relația s-a rupt pentru că Stere Halep, tatăl campioanei, nu a fost de acord și i-a cerut fiicei sale să se axeze pe tenis. De asemenea, Halep ar mai fi avut o relație și cu Radu Barbu, fost jucător de tenis.

Nu s-a mai ascuns de ochii lumi atunci când a intrat într-o relație cu Toni Iuruc, bărbatul cu care s-a căsătorit religios. Dar, căsnicia s-a destrămat repede, cei doi nu s-au mai căsătorit și religios, iar divorțul s-a consemnat în urmă cu puțin timp.

Veste extraodinară despre Simona Halep după moartea bunicului său

Veste extraodinară despre Simona Halep după moartea bunicului său

Simona Halep s-a calificat în runda a treia a turneului WTA Premier de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 6.993.450 dolari, după ce a învins-o pe croata...

NEWS ALERT. VESTE DRMATICĂ pentru Simona Halep, chiar înaintea debutului la Indian Wells

NEWS ALERT. VESTE DRMATICĂ pentru Simona Halep, chiar înaintea debutului la Indian Wells

Simona Halep a primit o veste tristă, înaintea debutului la Indian Wells. Cea mai bună tenismenă din România și-a pierdut bunicul, sâmbătă. Simona Halep (locul 4 WTA) va debuta, în...

BREAKING NEWS. Simona Halep, DEVASTATA! Vestea primita in urma cu cateva minute

BREAKING NEWS. Simona Halep, DEVASTATA! Vestea primita in urma cu cateva minute

Simona Halep a primit o veste tragica inaintea debutului la Indian Wells, din aceasta noapte. Jucatoarea si-a anuntat fanii prin intermediul unui mesaj pe Facebook ca bunicul sau a incetat...

Adversara de astăzi a Simonei Halep de la Indian Wells, implicată într-un SCANDAL SEXUAL, în 2015 | VIDEO

Adversara de astăzi a Simonei Halep de la Indian Wells, implicată într-un SCANDAL SEXUAL, în 2015 | VIDEO

Simona Halep (locul 4 mondial) va debuta în această seară la Indian Wells (SUA), în turul doi, unde o va întâlni pe croata Donna Vekici (86 WTA), cea care a...

Irina Begu merge mai departe la Indian Wells. Duel dificil în turul al treilea

Irina Begu merge mai departe la Indian Wells. Duel dificil în turul al treilea

Irina Begu (locul 32 WTA) s-a calificat, astăzi, în turul al treilea de la Indian Wells, turneu dotat cu premii totale 6.993.450 dolari. Românca a debutat la întrecerea din California...

Simona Halep și-a aflat ADVERSARA din turul secund de la Indian Wells. Când va avea loc partida

Simona Halep și-a aflat ADVERSARA din turul secund de la Indian Wells. Când va avea loc partida

Simona Halep, favorită numărul 3, va debuta sâmbătă la turneul de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells (SUA), acolo unde a triumfat în 2015. Cotată cu a treia șansă...

Simona Halep, primele reacții înainte de Indian Wells. Românca a vorbit și despre situația Mariei Șarapova

Simona Halep, primele reacții înainte de Indian Wells. Românca a vorbit și despre situația Mariei Șarapova

Simona Halep, locul 4 mondial, va debuta în aceste zile la turneul de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells (SUA), acolo unde are de apărat 210 puncte șiunde a...

S-a stabilit tabloul de la Indian Wells. Confruntare românească în runda inaugurală! Când o poate întâlni Halep pe Serena Williams

S-a stabilit tabloul de la Indian Wells. Confruntare românească în runda inaugurală! Când o poate întâlni Halep pe Serena Williams

Tabloul principal al turneului de categorie Premier Mandatory (8-19 martie) de la Indian Wells (SUA) a fost stabilit astăzi. Simona Halep, locul 4 mondial, va debuta la Indian Wells din...

O nouă concediere marca Halep

O nouă concediere marca Halep

Chiar înaintea debutului la Indian Wells, tenismena a decis să renunțe la serviciile preparatorului fizic, Dragoș Luscan, care făcea partea din „Team Halep” din 2016 Simona Halep, a patra jucătoare...

Halep, supusă la antrenamente speciale înaintea debutului la Indian Wells

Halep, supusă la antrenamente speciale înaintea debutului la Indian Wells

Simona Halep, locul 4 mondial, se pregătește în California, pentru debutul în cadrul turneului de la Indian Wells, de categorie Premier Mandatory. Tenismena noastră se va antrena pe terenurile 7...

Forțe noi pentru Simona Halep: „Sunt mult mai relaxată, pauza asta mi-a prins bine, nu am nimic de pierdut”

Forțe noi pentru Simona Halep: „Sunt mult mai relaxată, pauza asta mi-a prins bine, nu am nimic de pierdut”

Simona Halep, locul 4 mondial, va reveni în circuitul WTA și va lua startul la turneul de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells (SUA), pe care l-a câștigat în...

Antrenorul Simonei Halep, VEȘTI despre revenirea româncei în circuitul WTA: „Acolo va fi casa noastră timp de două săptămâni”

Antrenorul Simonei Halep, VEȘTI despre revenirea româncei în circuitul WTA: „Acolo va fi casa noastră timp de două săptămâni”

Simona Halep, locul 4 mondial, este pe cale să încheie perioada de recuperare, pe care a făcut-o în urma unei accidentări la genunchi. Australianul Darren Cahill, antrenorul tenismenei noastre, a...

OFICIAL | Situația Simonei Halep în clasamentul WTA, după neprezentarea în turneele de la Doha și Dubai

OFICIAL | Situația Simonei Halep în clasamentul WTA, după neprezentarea în turneele de la Doha și Dubai

Simona Halep a spus pas participării în cadrul turneelor de la Doha și Dubai, din cauza accidentării la genunchi. Cu toatea acestea, constănțeanca a reușit să se mențină pe locul...

A fost publicat noul clasament WTA. Situația Simonei Halep & Co.

A fost publicat noul clasament WTA. Situația Simonei Halep & Co.

Situația în ierarhia WTA la simplu a rămas neschimbață, în ceea ce privește Top 5. Impresionant este saltul unei românce, de 44 de locuri. Simona Halep a rămas pe locul...

Știrea începutului de an: Simona Halep VA FI MAMĂ! Totul a devenit OFICIAL

Știrea începutului de an: Simona Halep VA FI MAMĂ! Totul a devenit OFICIAL

Simona Halep este însărcinată și urmează ca în scurt timp să devină mamă! Informația a fost dezvăluită în urma prezenței sportivei la o conferință de presă. Sportiva născută în zona...

Anunțul făcut de Simona Halep pentru meciul cu Marea Britanie, din Fed Cup

Anunțul făcut de Simona Halep pentru meciul cu Marea Britanie, din Fed Cup

Simona Halep, locul 4 mondial, a fost marea absentă a naționalei României, din meciul pierdut cu Belgia, scor 1-3, din manșa tur a Grupei Mondiale II. Astăzi, cea mai bună...

Halep a găsit MOTIVUL pentru care România a cedat în fața Belgiei: „Fetele au jucat un tenis foarte bun”

Halep a găsit MOTIVUL pentru care România a cedat în fața Belgiei: „Fetele au jucat un tenis foarte bun”

România a pierdut duelul cu Belgia, scor 1-3, din primul tur al Grupei Mondiale II, din Fed Cup. Accidentată, Simona Halep a declarat că insuccesul „tricolorelor” a fost cauzat de...

Cum poate trece Simona Halep peste accidentare? Răspunsul a venit din partea lui Ion Țiriac: „Aşa nu îţi rezolvi problema!”

Cum poate trece Simona Halep peste accidentare? Răspunsul a venit din partea lui Ion Țiriac: „Aşa nu îţi rezolvi problema!”

Simona Halep, locul 4 mondial, nu va juca în acest weeknd, la București, în meciul România-Belgia, din primul tur al Grupei Mondiale II al Fed Cup. Accidentată serios la genunchi,...

Halep o va întâlni pe Șarapova, la Madrid! Alte nume sonore din tenis vor fi prezente în capitala Spaniei

Halep o va întâlni pe Șarapova, la Madrid! Alte nume sonore din tenis vor fi prezente în capitala Spaniei

Simona Halep, locul 4 WTA, a acceptat să se deplaseze la Madrid, la invitația lui Rafael Nadal, pentru a se pregăti alături de copiii legitimați la Academia celebrului jucător spaniol....

Maria Șarapova, veste EXTRAORDINARĂ primită de la Ion Țiriac. „Va reveni pe teren MOTIVATĂ”

Maria Șarapova, veste EXTRAORDINARĂ primită de la Ion Țiriac. „Va reveni pe teren MOTIVATĂ”

Maria Șarapova a aflat, astăzi, că va primi un „wildcard” de la organizatorii turneului de la Madrid, finanțat de românul Ion Țiriac. Maria Șarapova a primit, astăzi, un „wildcard”, la...