fsli

Greva profesilor s-ar putea prelungi câteva săptămâni. Există și riscul ca examenele finale să fie amânate

Greva profesilor s-ar putea prelungi câteva săptămâni. Există și riscul ca examenele finale să fie amânate

Preşedintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ(FSLI), Simion Hăncescu, a anunțat că greva profesorilor s-ar putea prelungi pentru că nu s-a conturat nimic acceptabil. El a mai spus că i-a invitat...

PSD-ul face zid în fața controlului averii sindicalistului Florin Bercea (FSLI)

PSD-ul face zid în fața controlului averii sindicalistului Florin Bercea (FSLI)

După declarațiile de susținere ale sindicalistului Florin Bercea la adresa social democrațiilor, pe care le puteți citi aici, pesediștii se pun zid în fața controlului averii acestuia. Florin Bercea este...

Sindicaliștii din învățământ, iarăși nemulțumiți. Mai vor ceva gratuit: Vaccinuri!

Sindicaliștii din învățământ, iarăși nemulțumiți. Mai vor ceva gratuit: Vaccinuri!

Într-o solicitare adresată ministrului Educației, FSLI atrage atenția că în bugetul pe acest an nu sunt asigurate fondurile necesare pentru vaccinarea salariaților din învățământul preuniversitar: „În condițiile în care, în...

Ministrului Educației, scuze pentru că a strigat la o învățătoare ce țipa la copii

Ministrului Educației, scuze pentru că a strigat la o învățătoare ce țipa la copii

Într-o postare pe o rețea de socializare ministrul și-a cerut scuze, sâmbătă, pentru că s-a rățoit la o învățătoare care țipa la elevi, considerând ca este nevoie de „echilibru și...

Sindicatele din învățământul preuniversitar amenință cu răscoala

Sindicatele din învățământul preuniversitar amenință cu răscoala

Această măsură, poate fi utilă sistemului de învățămât numai dacă va fi însoțită de alte măsuri absolut obligatorii, atrage atenția Federația Sindicatelor Libere din Învățământ care consideră că, după promulgarea...

Alertă în educație! 25.000 de profesori ajung pe drumuri!

Alertă în educație! 25.000 de profesori ajung pe drumuri!

FSLI susține, într-un comunicat de presă, că această măsură va aduce beneficii doar elevilor, dar asta cu preţul concedierii unui număr de aproximativ 25.000 de cadre didactice! Sindicaliștii din învățământ...

FSLI îi aduce Ecaterinei Andronescu critici grave. Se vorbește despre discriminarea elevilor cu medii sub 5

FSLI îi aduce Ecaterinei Andronescu critici grave. Se vorbește despre discriminarea elevilor cu medii sub 5

„Considerăm că, în acest moment, ministrul Educaţiei face o eroare gravă, bulversând zeci de mii de elevi, care urmează să se înscrie la liceu sau şcoli profesionale, părinţi şi cadre...

Dacă nu se vor găsi soluții, nu este exclusă o GREVĂ GENERALĂ în învățământ -  Simion Hăncescu, președintele FSLI la „Telefonul de la ora 9:00”

Dacă nu se vor găsi soluții, nu este exclusă o GREVĂ GENERALĂ în învățământ - Simion Hăncescu, președintele FSLI la „Telefonul de la ora 9:00”

Evenimentul zilei: De ce un nou protest față de nemulțumirile sistemului de învățământ din România? Simion Hăncescu: Sunt anumite nemulțumiri în sistem, fie la directori care nu primesc un anumit...

EXCLUSIV. Ziua Educației fără 4.650 de posturi

EXCLUSIV. Ziua Educației fără 4.650 de posturi

Prin ordinul fostului Ministru al Educației nr. 4884/2018,  profesori, secretare, paznici, personal de curățenie și alți angajați, riscă să își piardă locul de muncă. Ministerul Educației Naționale a stabilit pentru...

Sondaj FSLI: Peste 50% dintre angajaţii din educaţie cer dotarea şcolilor cu materiale didactice şi mijloace moderne de predare

Sondaj FSLI: Peste 50% dintre angajaţii din educaţie cer dotarea şcolilor cu materiale didactice şi mijloace moderne de predare

  Potrivit FSLI, lipsa materialelor didactice, precum şi a mijloacelor moderne de predare, cum ar fi calculatoarele sau tablele interactive, îngreunează activitatea dascălilor la catedră. Sindicaliștii atrag atenția asupta faptului...

Protestul profesorilor ia amploare. Au trimis O LISTĂ cu CERERI către GUVERN

Protestul profesorilor ia amploare. Au trimis O LISTĂ cu CERERI către GUVERN

"Angajaţii din educaţie au recurs la această formă de protest din cauza nemulţumirilor majore şi a lipsei de răspuns din partea Guvernului, dar şi a liderilor celor două camere din...

Venituri cu 20% mai mici pentru dascălii bolnavi de cancer sau cei în concediu de creștere a copilului!

Venituri cu 20% mai mici pentru dascălii bolnavi de cancer sau cei în concediu de creștere a copilului!

Potrivit calculelor făcute de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, angajații din educație, aflați în concediu medical, pierd aproximativ 20% din venit, din cauza noii formule de calcul. „Cerem Guvernului României...

ULTIMATUM pentru Guvernul Dăncilă! Se anunță GREVĂ GENERALĂ

ULTIMATUM pentru Guvernul Dăncilă! Se anunță GREVĂ GENERALĂ

FSLI a cerut noului Guvern Dăncilă să găsească soluții problemelor din sistem, inclusiv a lipsei pazei din școli.  „Colegiul Naţional al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ a hotărât să dea...

BAC 2017. Greva din învățământ, amânată pentru la toamnă. Bacalaureatul nu este blocat. Calendar EDU.RO

BAC 2017. Greva din învățământ, amânată pentru la toamnă. Bacalaureatul nu este blocat. Calendar EDU.RO

Deși în sectorul 6 al Capitalei mai multe sute de profesori protestează, Evaluarea competenţelor digitale - proba D de la BAC 2017 se desfășoară normal, la fel și sesiunea specială...

Profesorii amenință cu blocarea Bacalaureatului

Profesorii amenință cu blocarea Bacalaureatului

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) vor centraliza, până astăzi la ora 10 situaţia şi vor decide dacă se întruneşte majoritatea pentru declanşarea grevei. Principala nemulţumire o reprezintă legea...

Anunţul oficial al Guvernului: Salarii mai mari în învăţământ!

Anunţul oficial al Guvernului: Salarii mai mari în învăţământ!

"Este vorba de o problemă ce a apărut din cauza unor interpretări eronate. Este vorba de salarizarea personalului nedidactic. Ceea ce am discutat cu prim-ministrul este să se dea o...

Majorările salariale pentru profesori, amânate 3 săptămâni. Guvernul a cerut păsuire!

Majorările salariale pentru profesori, amânate 3 săptămâni. Guvernul a cerut păsuire!

„Am solicitat reprezentanților din sectorul educațional să ne păsuiască până pe data de 10 octombrie pentru a avea toate datele din punct de vedere fiscal-bugetar ale încheierii exercițiului pe nouă...

Revolta halatelor albe încinge România! Guvernul, somat să majoreze salariile tuturor bugetarilor

Revolta halatelor albe încinge România! Guvernul, somat să majoreze salariile tuturor bugetarilor

Ggenerozitatea Guvernului care, la pre siunea celor peste 29.000 de medici coalizați pe Facebook, a decis să majoreze salariile, din octombrie, cu 25% și să dea o lege prin care...

Profesorii pot cheltui fără restricții banii din fonduri europene

Profesorii pot cheltui fără restricții banii din fonduri europene

Cadrele didactice din toată țara, indiferent dacă sunt de la stat sau de la privat, urmează să primească, până la finalul acestui an, echivalentul în lei a 150 de euro...