copii

Copii sunt persoane în creștere, care se află în stadiul de copilărie, care este caracterizat prin dependență fizică și emoțională față de părinți sau tutori, precum și prin dezvoltarea cognitivă și socială.

Nu există o estimare precisă a numărului de copii de pe glob, deoarece numărul de copii se schimbă constant din cauza nașterilor și deceselor. În plus, accesul la informații despre numărul de copii variază în funcție de regiunea geografică.
Cu toate acestea, potrivit estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății din 2021, se estimează că există peste 2 miliarde de copii sub vârsta de 18 ani în lume.

Tornada Roşie, fenomenul care cuprinde România la sfârşit de an. Cum ne va afecta

Tornada Roşie, fenomenul care cuprinde România la sfârşit de an. Cum ne va afecta

Tornada Roşie este un fenomenul care cuprinde toată România la sfârşit de an odată cu venirea sărbătorilor. Specialiștii trag un semnal de alarmă şi spun să stăm cât mai departe...

Cât e de complicat să adopți un copil în România. Rapoarte și evaluări necesare pentru adopție

Cât e de complicat să adopți un copil în România. Rapoarte și evaluări necesare pentru adopție

În România adoptarea unui copil nu este cel mai ușor lucru, deși sunt zeci de mii de copii instuționalizați. Anual sunt adoptați în jur de 1500 de copii, restul rămân...

Părinții trebuie să fie atenți la anxietatea copiilor în vacanțe

Părinții trebuie să fie atenți la anxietatea copiilor în vacanțe

Părinții e bine să știe că anxietatea copiilor în timpul vacanțelor poate fi o problemă semnificativă care afectează starea lor emoțională și bunăstarea generală. Acest fenomen este complex și poate...

Organul „inutil”, pe care medicii îl scot adesea, ar putea lupta cu cancerul

Organul „inutil”, pe care medicii îl scot adesea, ar putea lupta cu cancerul

Organul respectiv nu este altceva decât o mică glandă care se află în spatele sternului și despre care se spune adesea că devine „inutilă” la vârsta adultă. Organul „inutil” ar...

Povestea Valentinei Vasiliev, o rusoaică din secolul al XVIII-lea despre care se spune că ar fi avut 69 de copii

Povestea Valentinei Vasiliev, o rusoaică din secolul al XVIII-lea despre care se spune că ar fi avut 69 de copii

Valentina Vassilyev a fost o femeie din Rusia care a trăit în secolul al XVIII-lea. Se spune că ar fi stabilit recordul mondial pentru „Cea mai prolifică mamă”, dând naștere...

Tudor Chirilă, un tată atipic. Ce reguli au copiii lui

Tudor Chirilă, un tată atipic. Ce reguli au copiii lui

Tudor Chirilă a explicat ce reguli au cei doi copii ai lui și de ce crede că generația din ziua de astăzi este mai diferită. Actorul i-a învățat pe micuți...

Nicolae Ciucă a vizitat un centru de copiii din Ilfov, de Sfântul Nicolae

Nicolae Ciucă a vizitat un centru de copiii din Ilfov, de Sfântul Nicolae

Liderul PNL Nicolae Ciucă a vizitat un centru destinat copiilor, din comuna Domnești județul Ilfov. Chiar de ziua sa onomastică, Sf. Nicolae, politicianul a dus cadouri copiilor defavorizați care și-au...

Alertă națională. Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă

Alertă națională. Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă

Marți seara, Ministerul Sănătății a comunicat că a instituit starea de epidemie de rujeolă la nivel național, având în vedere numărul mare de cazuri înregistrate în ultimele zile. Numărul cazurilor...

Adolescent din Republica Moldova, căzut de la etajul 9 al unui bloc din Iași

Adolescent din Republica Moldova, căzut de la etajul 9 al unui bloc din Iași

Un copil de 13 ani din Republica Moldova a murit după ce a căzut de la etajul nouă al unui bloc din localitatea ieșeană Ciurea. Un copil de 13 ani...

Copil de nouă ani, lovit de ambulanță pe trecerea de pietoni

Copil de nouă ani, lovit de ambulanță pe trecerea de pietoni

O ambulanță a lovit o fetiță de 9 ani pe trecerea de pietoni. Minorul rănit a fost dus la spital de urgență. O ambulanță a lovit o minoră de nouă...

Legea pensiilor. Cine va munci mai mult: A fost o condiție impusă

Legea pensiilor. Cine va munci mai mult: A fost o condiție impusă

Simona Bucura-Oprescu a făcut noi declarații cu privire la vârsta de pensionare în România. O singură categorie va fi afectată de o creștere a vârstei de pensionare în viitor. Ministrul...

Cazurile ciudate de pneumonie la copii sunt în creștere în Europa

Cazurile ciudate de pneumonie la copii sunt în creștere în Europa

Potrivit New York Post, în Olanda s-a înregistrat o creștere îngrijorătoare a numărului de copii cu pneumonie. China se confruntă, de asemenea, cu o creștere a numărului de boli respiratorii....

Cine este prima soție a lui Marian Nistor. I-a adus doar suferință

Cine este prima soție a lui Marian Nistor. I-a adus doar suferință

Marian Nistor, de la Savoy, a mai fost căsătorit înainte de Dorina Paraschiv. Prima soție a artistului a declarat că acesta s-a schimbat când a devenit cunoscut și că au...

Imunitatea copiilor în sezonul rece. Cum îi protejăm de răceli

Imunitatea copiilor în sezonul rece. Cum îi protejăm de răceli

Odată cu sezonul rece încep să apară și provocările pentru imunitate. Schimbările de temperatură, vântul, ploaia sau ninsoarea pot provoca diverse afecțiuni, cele mai des întâlnite fiind infecțiile căilor respiratorii....

Indemnizația unică la nașterea copilului va fi dublată din 2024

Indemnizația unică la nașterea copilului va fi dublată din 2024

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a anunțat că indemnizația unică pentru nașterea copilului se majorează la 20.000 de lei de la 1 ianuarie 2024. Indemnizația unică la nașterea copilului va...

Bugetul de Stat al Republicii Moldova, numit „Investiți în copii!”

Bugetul de Stat al Republicii Moldova, numit „Investiți în copii!”

Bugetul de Stat al Republicii Moldova a fost numit de prim-ministrul de la Chișinău „Investiți în copii!”, datorită preconizatelor creșteri de salarii pentru profesori. Bugetul de Stat al Republicii Moldova...

Roata panoramică de la Târgul de Crăciun din Constanța s-a blocat, cu 29 de copii

Roata panoramică de la Târgul de Crăciun din Constanța s-a blocat, cu 29 de copii

A fost panică printre cei prezenți la Târgul de Crăciun din Constanța, după ce roata panoramică în care se aflau 45 de persoane s-a blocat. Printre acestea se aflau și...

Copil de 12 ani, luat ostatic de Hamas și forțat să vadă filmări cu atacurile de la 7 octombrie

Copil de 12 ani, luat ostatic de Hamas și forțat să vadă filmări cu atacurile de la 7 octombrie

Un băiat de 12 ani a fost ținut ostatic în Gaza timp de 52 de zile și a fost forțat pe durata captivității să urmărească videoclipuri cu atacurile teroriste ale...

Tragedii provocate de teroriștii palestinieni. Poveştile copiilor ostatici

Tragedii provocate de teroriștii palestinieni. Poveştile copiilor ostatici

Cu toate că s-au angajat să nu despartă familii, teroriștii care au ţinut copii ostatici au predat fiice fără mame, ori surori fără frați. Copii ostatici. Copiii luaţi ostatici de...

Delia, noi declarații controversate, despre copii. De ce nu va deveni mamă

Delia, noi declarații controversate, despre copii. De ce nu va deveni mamă

Delia a făcut noi declarații cu privire la copii. Vedeta a explicat fără rețineri motivul pentru care nu își dorește să devină mamă. Delia a făcut noi mărturisiri despre motivele...