Olaf Scholz, ambasadorul României în Austria. Discuții despre extinderea spațiului Schengen

Olaf Scholz, ambasadorul României în Austria. Discuții despre extinderea spațiului Schengen Olaf Scholz. Sursa foto: Razvan ValcaneantuEEC

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a anunțat vizita bilaterală a cancelarului german Olaf Scholz. Cei doi oficiali vor aborda mai multe subiecte, printre care și extinderea spațiului Schengen, unde Berlinul și Viena au opinii diferite.

Germania face presiuni asupra Austriei în ceea ce privește aderarea României și Bulgariei în acest an la Schengen. În urmă cu o săptămână, premierul român Marcel Ciolacu a fost într-o vizită de lucru la Berlin, unde s-a întâlnit cu cancelarul Olaf Scholz. Cu această ocazie, oficialul german a declarat că discută „în mod constant” cu „prietenii noștri sceptici” despre aderarea în așteptare a României și Bulgariei la spațiul Schengen.

Reamintim că, în decembrie 2022, Austria s-a opus prin veto la aderarea României și Bulgariei, argumentând că cele două țări nu își protejează granițele și permit migranților ilegali să ajungă în Austria.

Extinderea spațiului Schengen, un subiect mai puțin important pentru Austria

Miercuri, 19 iulie, cancelarul Austriei Karl Nehammer a anunțat că va primi vizita cancelarului german Olaf Scholz. Șeful guvernului german, aflat în funcție din decembrie 2021, nu a efectuat încă o vizită bilaterală la Viena. Nehammer și-a vizitat omologul de la Berlin la sfârșitul lunii martie 2022. Momentan nu există o dată exactă a vizitei oficialul german.

Ne puteți urmări și pe Google News

Oficial austriac a spus o una dintre temele abordate în cadrul întrevederii este cu privire la controalele germane la granița cu Austria. Un alt subiect important care va fi abordat de cei doi oficiali este cooperarea Austriei cu Germania, aceasta din urmă fiind cea mai puternică națiune din punct de vedere economic din cadrul UE.

„În același timp, Republica Federală controlează frontierele cu Austria, deoarece Republica Federală consideră că există o problemă cu migrația neregulamentară”, a declarat cancelarul.

Nehammer s-a declarat „pregătit să continue să lucreze la soluții pentru Schengen și apoi, împreună cu Republica Federală, să pună capăt efectiv controalelor la frontiera germano-austriacă”.

Cancelarul austriac a vorbit și despre migrație: „Acum trebuie să evaluăm care este efectul acestor măsuri și cum funcționează de fapt protecția frontierei externe a UE și apoi putem discuta ulterior chestiunea aderării la Schengen”, potrivit publicației Plus24.