Tadici face promisiuni românilor din Serbia

MINORITĂŢI. Preşedintele sârb, Boris Tadici, a dat asigurări, ieri, la Bucureşti, că va susţine drepturile românilor minoritari în Serbia şi speră ca „problema legată de cele două biserici să se rezolve cât de repede”.

„Am abordat problema minorităţii româneşti şi a Bisericii Ortodoxe Române din Serbia, iar preşedintele Tadici m-a informat că lucrurile sunt în progres şi se vor îndrepta urgent spre standardele europene referitor la minorităţi”, a declarat preşedintele Traian Băsescu după discuţia cu Tadici. Organizaţiile românilor din Valea Timocului s-au plâns recent MAE că nu au şcoli şi biserici în limba română, iar Patriarhia a apelat la guvern pentru a cere Belgradului să salveze o biserică ameninţată cu demolarea.