TABLETA TV: Cu căţel şi cu purcel

Dacă vi s-ar spune că trebuie să vă părăsiţi casa, în două ore, că vine viitura, ce-aţi face mai întâi? Ce-aţi lua cu dumneavoastră?

Grele întrebări, ferească Domnul! Folosim deseori expresii "de-a gata" fără să ne întrebăm de unde vin. Inundaţiile de acum le-au dat ocazia cameramanilor TV să filmeze imagini dramatice.

Printre şuvoaie tulburi, politicieni răstindu-se la sinistraţi şi reporteri frenetici, am văzut o căruţă ieşind de pe uliţa acoperită de apa murdară a unui sat.

În căruţă, familia unui sătean (nevastă, copii, nişte bătrâni), cu câteva boccele şi, îngrămădiţi undeva, "pe roată", un purcel (hrana de la iarnă) şi un câine plouat (prietenul cel mai bun al omului). În urmă, nimic.