Editura Evenimentul si Capital

Tableta, cea mai rapidă cale de a ne transforma copiii în roboți

Autor: | | 1 Comentarii | 1047 Vizualizari


Greșeala părinților care îi va costa scump

În secolul XXI, de cele mai multe ori, părinții au un job solicitant sau sunt plecați în afara țării. Sunt multe familii monoparentale sau cu părinți „prinși în viața lor”, care se confruntă cu diferite probleme pe care poate nu reușesc sau nu înțeleg cum să le gestioneze, pentru a dedica timp și atenție copilului. Părinții găsesc „la îndemână” să îi ofere micuțului o tabletă sau un smartphone pentru a fi mai ușor să se reîntoarcă la nevoile lor. „Această metodă nu este sănatoasă nici pentru copil și nici pentru părinți. Se creează astfel o scindare între aceștia, întrucât timpul petrecut împreună este extrem de important pentru dezvoltarea sănatoasă a copilului. Totodată, acesta va interioriza un mesaj subconștient - și anume că orice altceva poate fi mai important pentru părinți sau chiar și pentru alți oameni cu care va intra în contact ca viitor adult, decât este el. Se va simți poate respins, abandonat sau ca o povara”, continuă să explice Claudia Soare.

Relația copil-părinte, în pericol

„Comunicarea, apropierea și deschiderea emoțională sunt unele din cele mai importante aspecte ce pot avea de suferit în relația copil – părinte, atunci când acesta va deveni și el, la rându-i, adult. Vor exista granițe rigide în care, posibil, copilul - viitor adult, va păstra o doză de rezistență și neîncredere față de părinții săi. Poate aduce chiar la izolare de sine”, conchide psihologul Claudia Soare.

Centrul dependenților de tehnologie

După ce au constatat că în ultimii ani sunt tot mai mulți copii care stau lipiți de calculator sau smartphone, specialiștii Institului de Psihiatrie Socola din Iași vor să construiască un centru destinat dependenților de tehnologie. Încă din 2016 totul este în fază de proiect, deoarece nu au găsit un spațiu pentru a-l folosi în acest scop. „Studiile din domeniul dependenței de tehnologie în rândul copiilor, adolescenților și adulților tineri, sunt în continuă creștere. Aceste studii se axează foarte mult pe terapiile medicamentoase, care în prezent sunt reprezentate de clase de medicamente antidepresive în corelație cu psihoterapie individuală - în special terapie cognitiv comportamentală, și psihoterapie de grup. Răspunsul la tratament în general este unul favorabil atât timp cât pacientul, dar cel mai important, familia acestuia sunt complianți și înțeleg necesitatea imperioasă de a urma un tratament atât în forma psihofarmacologică cât și psihoterapia asociată”, explică medicul psihiatru Elena Popescu (foto), de la Institutul Socola.

În jumătate de oră pe zi se distruge un copil

În general, familia realizează cu greu faptul că există o problemă, că acel copil suferă de o dependență. „Se observă o cu totul altă simptomatolgie ceea ce îi face pe părinți, în general, să apeleze la un specialist în domeniu, cum ar fi retragere socială, comunicativitate redusă, apetit alimentar scăzut, absenteism școlar, indiferență și repulsie față de sarcinile zilnice casnice și față de responsabilitățile sociale. Cu cât vârsta copilului este mai mică în momentul în care intră în lumea tehnologiei, cu atât simptomatologia este mai accentuată. Toată structura copilului este afectată. Sunt suficiente 30-60 de minute zilnic de activitate legată de tehnologie pentru ca în decurs de două până la patru săptămâni să se instaleze dependența”, atrage atenția medicul Elena Popescu.

Mișcarea și somnul, secretele copilăriei sănătoase

Conform ultimelor recomandări emise de OMS, „copiiii cu vârste sub cinci ani trebuie să petreacă mai puțin timp în fata ecranelor, să nu fie închiși în cărucioare și scaune, să aibă un somn mai bun și să aibă mai mult timp pentru a se juca activ, pentru a crește sănătoși”. Noile recomandări privind activitatea fizică, comportamentul sedentar și somnul pentru copiii sub cinci ani au fost elaborate de un grup de experți ai OMS. Ei au evaluat efectele somnului inadecvat asupra copiilor de vârstă fragedă, dar și timpul petrecut în fata ecranelor sau în scaune și carucioare. Au analizat, de asemenea, dovezi privind avantajele nivelurilor de activitate crescute.

Obezitatea, mână în mână cu sedentarismul

„Copilăria timpurie este o perioadă de dezvoltare rapidă și o perioadă în care modelele de stil de viață ale familiei pot fi adaptate sănătos pentru a stimula câștigurile de sănătate”, spune directorul general al OMS, Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus. Jocurile care implică activităţi fizice, reducerea timpului sedentar şi asigurarea somnului de calitate al copiilor va îmbunătăţi sănătatea lor fizică şi psihică, va ajuta la prevenirea obezităţii în copilărie şi a bolilor asociate mai târziu în viaţă, spune Dr. Fiona Bull de la OMS. Declarația doctorului Fiona este întărită de medicul Juana Willumsen, expertă OMS în ceea ce privește obezitatea infantilă prin activitatea fizică: „Ceea ce trebuie să facem este să lăsăm copiii să se joace”.

Trebuie să se joace cel puțin trei ore pe zi

Potrivit recomandărilor OMS, copiii între 2-4 ani trebuie să fie implicaţi cel puţin 180 minute pe zi în jocuri care implică activităţi fizice. De asemenea, este important să nu petreacă mai mult de o oră în faţa unui ecran digital şi să aibă activităţi sedentare de tip calitativ - citit, cântat, jocuri de tip puzzle. Organizația mai precizează că un copil cu vârsta cuprinsă între 1-2 ani trebuie să beneficieze de 11-14 ore de somn, iar pentru categoria de vârstă 3-4 ani somnul trebuie să fie între 10 şi 13 ore. În prezent, peste 23% dintre adulți și 80% din adolescenți nu sunt suficient de activi din punct de vedere fizic.

Vremea rea a facut RAVAGII! Metroul, INUNDAT! HAOS in tot orasul

Pagina 2 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI