Sute de poliţişti acuzaţi de corupţie

BILANŢ. Peste 250 de angajaţi ai Ministerului Internelor au fost puşi sub acuzare pentru corupţie, în dosare penale întocmite pe numele lor de ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA).

Potrivit unui bilanţ al instituţiei, în primele nouă luni ale acestui an, ofiţerii DGA au anchetat aproape 4.000 de persoane, mai mult de jumătate dintre acestea (2.216) fiind poliţişti, poliţişti de frontieră, jandarmi, pompieri ori funcţionari în cadrul primă riilor sau al serviciilor publice comunitare din subordinea acestora. Din 567 de angajaţi ai Internelor puşi sub acuzare de procurori, 76 au fost trimişi deja în judecată pentru luare de mită sau trafic de influenţă.