Săptămâna aceasta, Tribunalul Timiș a emis marți prima sentință în dosarul în care un medic de la Casa de Pensii a fost tirmis în judecată pentru mai multe cazuri de luare de mită. Judecătorul a decis confiscarea banilor obținuți din șpagă, o suma cu șase cifre, în euro.
În urma procesului, judecat în primă instanță la Tribunalul Timiș, medicul Camelia Râmneanțu a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Judecătorii au dispus confiscarea sumei de 150 euro, precum şi a bunurilor găsite la percheziţie (cafea, serviciu de cafea, ciocolată, apă de parfum, plase de cadouri), dar și a sumei de 215.000 de euro, bani depuși într-o cutie de valori, la o bancă comercială din Timișoara, și pe care cadrul medical nu i-a putut justifica. Sentința Tribunalului Timiș poate fi atacată cu apel, la Curtea de Apel Timișoara.
Două șpăgi pe zi
Medicul Adriana Camelia Râmneanțu a fost prinsă că cerea mită pentru orice act medical pe care, în calitatea ei de angajată a Casei de Pensii Timiș, trebuia să îl presteze.
În perioada în care a fost monitorizată de SRI, timp de două săptămâni, doctorița a „taxat” 17 persoane cu sume cuprinse între 50 și 500 de lei. „Cei care nu plăteau, plecau cum au venit, fără să își rezolve situațiile”, ne-au declarat surse din preajma doctoriței. Unui paralitic i-a refuzat dreptul la pensia de invaliditate. La fel au pățit și alți bolnavi care au refuzat sau nu au avut bani să plătească șpaga.
Dr. Adriana Camelia Râmneanțu lucra pentru Casa de Pensii Timiș din ianuarie 2003 și deservea zona Lugoj - Făget, având în competență stabilirea capacitatății de muncă a bolnavilor și decizia de a prelungi sau nu, după caz, pensile de invaliditate sau concediile de boală.
După ce a fost prinsă în flagrant, ca să nu stea în arrest prevendit, a plătit 10.000 de euro, cauțiune, pentru a fi anchetată în libertate. Banii proveneau din șpăgi, ca și cele peste 200.000 e euro depuse în bancă.