Susţinătorii lui Liviu Dragnea de la Constanţa vor, urgent, Congres PSD

Conducerea organizaţiei judeţene a PSD Constanţa, care îl susţine deschis pe Liviu Dragnea, cere convocarea de urgenţă a Congresului PSD, „acțiune care să asigure legitimitatea și stabilitatea conducerii partidului”. Într-un comunicat trimis conducerii centrale a partidului, dar şi presei, astăzi dimineaţă, Biroul Permanent al Organizaţiei Judeţene Constanţa solicită ieşirea formaţiunii politice din "starea de incertitudine" în care s-ar afla.

“Considerăm că actul guvernamental, girat de PSD, și-a demonstrat pe deplin eficiența si coerența, și cu atât mai mult, trebuie dublat de o acţiune politică fermă şi clară. Astfel, vom depăși actuala stare de incertitudine, vor fi aleși lideri puternici, cu viziune, care să stabilească strategia politică a partidului; urmează un an electoral extrem de important, iar Partidul Social Democrat are nevoie de un program politic bine structurat, coerent, care să fie îndeplinit întocmai, la nivel central și în teritoriu”, argumentează liderii constănţeni ai PSD.   Social democraţii constănţeni sunt hotărâţi. “CONGRESUL este forul suprem de decizie, singurul care poate valida o nouă conducere, într-un cadru democratic, la care vor fi prezenți  reprezentanții tuturor structurilor Partidului Social Democrat”. Organizaţia judeţeană a PSD Constanţa este filiala care în luna iulie, la desemnarea preşedintelui interimar al partidului, a dat o adevărată lovitură de teatru. A trădat-o pe Rovana Plumb, propunându-l, în ultima clipă, pe Liviu Dragnea.   Filiala judeţeană a PSD Constanţa este condusă de Felix Stroe, directorul general al Regiei Judeţene de Apă Constanţa, ales în iunie, după ce Radu Mazăre a ieşit din peisajul politic, dându-şi demisia din toate funcţiile. Felix Stroe face acum echipă cu primarul interimar al Constanţei, Decebal Făgădău, care conduce organizaţia municipală a PSD, fiind viitorul candidat la primărie. Al treilea membru al “echipei Felix” este vicepreşedintele CJ Constanţa, Cristinel Dragomir, secretar executiv al filialei judeţene a PSD. La sfârşitul lunii august Liviu Dragnea, prezent la Constanţa, la Şcoala de vară a femeilor din PSD, i-a întors serviciul lui Felix Stroe, felicitându-l public pentru preluarea conducerii filialei judeţene a partidului.   Atât Felix Stroe cât şi secretarul general a organizaţiei judeţene a PSD Constanţa, Cristinel Dragomir, sunt susţinători pe faţă ai lui Liviu Dragnea. “Nu ne-a cerut nimeni de la centru să cerem convocarea Congresului, dar nu vedeţi ce circulă în spaţiul public? Că Liviu Dragnea a încălecat partidul. Noi nu stăm cu capul la cutie, o spunem deschis, este decizia noastră, mai ales că alegerile din partid în ţară s-au terminat şi nu s-a stabilit o dată concretă pentru congres.Cu cât mai repede, cu atât mai bine” a declarat pentru EVZ secretarul general al PSD Constanţa, Cristinel Dragomir.