Sus să avem inimile!

Sus să avem inimile!

Hristos a Înviat!

Irina Stroe: Omul prezentului, un om deseori împrăștiat în gânduri, în simțire, dezordonat și rătăcit de el însuși, are nevoie să revină pe Cale, e un om flămând, chiar daca nu e conștient de starea sa. Un om însetat de izvorul reîntoarcerii la inima sa, la Cerul din el.

S-a dorit să se vadă partea neagră a acestei perioade tulburi, s-a exacerbat mult, s-a indus panica, spaima.

În prag de Înviere a Domnului, când primim Lumina pentru a o dărui, nu împărți ( frumos spune părintele Petre Marel Suciu, că “Lumina are aceeași fire; ea nu se împarte, nu se desparte, nu se schimbă și nu se  amestecă”), să coborâm din turnul izolării om de om, impusa izolare, pentru a cunoaște, afla și înțelege cum au trăit oamenii simpli și demult părăsiți, uitați și izolați de societate( nu doar de acum, pe vreme de pandemie Covid). Cum au resimțit ei acest și mai crunt val, de intrare în carantina a omeniei și a demnității?

Ne puteți urmări și pe Google News

Aureliu, tu și toate sufletele Neamunit din țara nu ați resimtit izolarea de ordin fizic în această perioadă. Pentru că organizația a derulat permanent multe acțiuni de voluntariat. Dar cum ați perceput de pe teren, fiind mereu printre oameni, deznădejdea, bucuria, lacrima și zâmbetul deopotrivă, emoția primirii darului vostru și de cuvânt, nu doar a celui în alimente, produse sanitare și cărți întăritoare în credință?

Aureliu Surulescu: Să spun drept, cel mai mult în această perioadă ne lipsesc îmbrățișările, deși am mai “furat” câte una la cei dragi. Oamenii sunt speriați, au intrat - din păcate - în malaxorul media, speriați de evenimentele prezentate și știrile venite din alte tări. E normal . Omului îi este frică de moarte, paradoxal, deși este prima certitudine pe care o are în viata. Moartea.

Încercăm să ajutăm nu numai prin împărțirea alimentelor, medicamente etc... hrana pentru trup. Am pus în acele pungi și câte o carte duhovnicească, hrană pentru suflet, iar prin discuțiile cu ei, la telefon sau din pragul ușii, am purtat în gând dorința și bucuria de a a-i încuraja, să vadă și speranță și nădejde dincolo de toate, să primească și  hrana pentru spirit. Trupul se îmbolnăvește și din lipsa de soare, de dragoste, de bine...

Românii noștri, oamenii simpli, sunt umili. Unii ne “aleargă” cu “atenții” pe scări, alții plâng, alții, mai speriați, stau la distanță și ne sună apoi să ne multumească. Cer este că toți, la unison, simt bucuria de a se întâlni om cu om, nevoia de a primi și o veste sau un cuvânt de bine. Trist în această ecuatie este faptul că acestor oameni le-a fost luată nu doar libertatea de zi cu zi, dar și speranța. Noi le vom aduce din fiecare cât putem.

Până la urmă “ NEAMUNIT “ este o stare de spirit.

Irina Stroe: În această perioadă, poate aidoma altor ceasuri din istorie, s-a arătat că “ortodoxia este atât dragoste cât și luptă”, dar o luptă cu noi însine și că o credință fără fapte, o ortodoxie vlăguită de puteri nu este ceea ce căutăm. Acesta este glasul la unison al sufletelor ce cresc în grădina Neamunit.

Aureliu Surulescu: Lupta este în primul rând cu neputințele noastre, cu lipsa de dragoste și puțina credință. De aici se instaurează frica și imperiul ei. Imperiul fricii nu este stăpânit însă de niște “ curajoși”, nu . Ei sunt vicleni. Orice rază de Lumina îi va pune la colț.