Premierul Victor Ponta nu își va da demsia, așa cum a cerut din nou, joi, președintele Klaus Iohannis, în contextul în care șeful Guvernului a fost trimis în judecată în dosarul Turceni, informează surse politice, citate de B1 TV.
Potrivit surselor citate, în acest moment nu există discuții cu privire la o eventuală demisie a premierului. De altfel, Victor Ponta a precizat în repetate rânduri că va renunța la șefia Executivului, atunci când nu va mai avea sprijinul coaliției de guvernare. Președintele Klaus Iohannis a vorbit joi, după ședința CSAT, despre trimiterea în judecată a premierului Victor Ponta, pentru complicitate la evaziune fiscală și fals în înscrisuri, în dosarul Turceni. Șeful statului a spus că situația este complicată și pentru Ponta și pentru Guvern și pentru PSD, dar că cel mai mult are de suferit România. Din acest motiv, Iohannis a spus că rămâne la propunerea lui din iunie și anume ca cea mai bună soluție ar fi ca premierul să își dea demisia.