Sorin Grindeanu a renunțat la bănoasa slujbă de președinte al ANCOM și se reîntoarce în PSD.
Fostul prim-ministru Sorin Grindeanu a fost invitat joi la ședința Biroului Județean de conducere al PSD Timiș, convocată chiar în a doua zi de Crăciun, pentru a-l convinge pe actualul președinte al ANCOM să revină în partid, anunță Banatul Azi.
„În cazul în care domnul Grindeanu își dorește să candideze la vreo funcție în partid, la Congresul din februarie, va avea întreaga susținere a PSD Timiș, considerând cu toții că e nevoie în conducerea partidului, de oamenii de talia lui Sorin Grindeanu”, a spus președintele interimar al filialei PSD Timiș, Alfred Simonis.
Grindeanu a spus că va lua o decizie în privința reînscrierii sale în PSD.
„M-a onorat invitația lansată de foștii mei colegi, iar prezența mea astăzi aici trebuie privită ca un gest de mulțumire pentru o echipă pe care am condus-o și care m-a susținut într-un moment important pentru mine dar și pentru partid. Practic, PSD Timiș a fost prima organizație din țară și aproape singura care a sesizat că partidul se îndepărtează de misiunea sa, a fost prima filială care a cerut răspicat respectarea democrației interne de partid. Probabil că și acum foștii colegi de la PSD Timiș vor să transmită același mesaj și anume ca partidul să redevină al membrilor săi, să se reapropie de cetățean”, a spus Sorin Grindeanu în fața liderilor județeni de la PSD Timiș, citat de publicația mai sus menționată. .
Surse din PSD ne-au declarat în exclusivitate că Sorin Grindeanu va lua șefia organizației de Timiș și de pe această bază va candida la președiția partidului social-democrat. Susținut fiind alte două-trei organizații de partid, printre ele fiind menționate Caraș și Arad. Fostul prim-ministru PSD a fost protagonistul unui scandal intern de partid în urma refuzului său de a promova anumite măsuri cerute de Liviu Dragnea,la acel moment președinte al partidului. Guvernul PSD condus de Sorin Grindeanu a plecat de la Palatul Victoria în iunie 2017 în urma unei moțiuni de cenzură inițiată tot de PSD.Exclus din partid, a fost reprimit de Liviu Dragnea, după care a fost numit la președintele ANCOM.