Surse judiciare: Ovidiu Butuc, managerul Spitalului din Târgu Mureș, ținta perchezițiilor procurorilor

Descinderea procurorilor mureșeni la sediul administrativ al Spitalului județean Mureș urmărește eventuale legături comerciale între instituția condusă de Ovidiu Butuc și firma administrată de soția acestuia.

Efectuate într-un moment în care atât managerul Ovidiu Butuc, cât și directorul medical erau în concediu de odihnă, perchezițiile procurorilor mureșeni la sediul administrativ al Spitalului clinic județean Mureș s-au încheiat acum două zile cu ridicare de documente și suporturi informatice. Perchezițiile ”cu mascați” ale procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș nu au fost detaliate în mod oficial. ”Procurorul care instrumentează acest dosar a decis să nu facă publică niciun fel de informație referitoare la acest caz, considerând că acest lucru ar afecta buna desfășurare a anchetei”, au declarat, oficial, reprezentanții Parchetului pentru Evenimentul Zilei. Surse judiciare arată, însă, că perchezițiile au avut o țintă precisă: contractele încheiate de Spitalul județean cu firme apropiate managerului Ovidiu Butuc.

O istorie cu împrumuturi

Ovidiu Butuc, apropiat al liberalilor mureșeni, din partea cărora a candidat pentru un post de deputat, a devenit manager interimar al Spitalului județean Mureș din primăvara anului trecut. Ulterior, a devenit manager general. A fost a acționar și administrator al SC Eco Invest SRL, însă firma a fost radiată în 2013. În funcțiune, însă, este firma SC Dios Com SRL, administrată de Simona Butuc, soția managerului Spitalului județean. Tot Simona Butuc deține și 90% din părțile sociale ale firmei care, în urmă cu aproximativ trei ani, i-a returnat persoanei fizice Ovidiu Butuc suma de 28.512 lei. Sumă care, potrivit declarației de avere semnată de manager, a fost dată ”cu împrumut”. Obiectul principal de activitate al societății deținută și condusă de managerul spitalului județean este ”comerțul cu amănuntul al produselor farmaceutice”.

”Informații greșite”

Ovidiu Butuc se lasă greu contactat pentru declarații referitoare la perchezițiile care s-au încheiat acum două zile. ”Sunt ocupat și nu pot prelua apelul”, a transmis Ovidiu Butuc în jurul orei 13:00. O jumătate de oră mai târziu a răspuns la telefon. ”Am înțeles. Chiar acum sunt cu un domn, vă rog să reveniți în jumătate de oră”, a cerut Ovidiu Butuc. După jumătatea de oră, la telefonul lui a răspuns o voce de femeie, care a anunțat că managerul spitalului este într-o ședință și că va reveni, eventual, ceea ce nu s-a întâmplat până la publicarea acestui material. Simona Butuc, în schimb, a preferat să declare scurt că nu știe de niciun interes al procurorilor referitor la societatea pe care o conduce. ”Aveți informații greșite. Eu nu știu de nicio legătură între firma mea și Spitalul județean”, a declarat Simona Butuc.

Foto: zi-de-zi.ro