SURSE: În demisolul casei lui George Scripcaru procurorii au descoperit o valiză cu 41.000 de lei şi 3.000 de euro

Primarul municipiului Braşov George Scripcaru a fost reţinut, fiind acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit - 4 infracţiuni, informează Direcţia Naţională Anticorupţie. Edilul va fi prezentat marţi instan'ei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit unor surse judiciare, cu ocazia perchezițiilor desfășurate cu încuviințarea judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Brașov au fost ridicate mai multe înscrisuri vizând faptele cercetate în prezenta cauză, medii de stocare și sume de bani considerabile. De exemplu, demisolul locuinței inculpatului Scripcaru George, într-o valiză au fost găsite sumele de 41.000 lei și 3000 euro, după ce în prealabil acesta  a comunicat organelor de urmărire că deține în locuință doar suma de 2700 lei necesară pentru cheltuieli curente, iar de la locuința numitei Antonie Cristina a fost ridicată suma de 90.000 lei și 2400 euro, iar din locuința numiților David Mihai și Costan Simina s-a ridicat suma de peste 300.000 lei.

Complicii

Procurorii DNA Braşov au reţinut alte trei persoane în dosarul primarului George Scripcaru, au declarat surse judiciare. Potrivit surselor, printre cei reţinuţi se află oamenii de afaceri Mihai David, fost director Hidroelectrica SA, şi Simina Costan, care controlează SC BEPCO SRL Ghimbav. Primarul municipiului Braşov George Scripcaru a fost reţinut luni seara, fiind acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit - 4 infracţiuni.