Florin Cîţu a anunţat, sâmbătă, 2 aprilie, că şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal (PNL). Ședința convocată sâmbătă de Florin Cîțu a fost suspendată pentru că nu s-a îndeplinit cvorum. În Biroul Executiv sunt 62 de membri, din care 53 au drept de vot, iar la ședința convocată de Cîțu au ajuns doar Dan Vîlceanu, deputatul Cristian Băcanu și Teodor Stolojan.
Florin Cîţu şi-a anunţat sâmbătă demisia de la conducerea PNL, el precizând că şi-a înregistrat demisia la partid, deşi ar fi vrut să şi-o prezinte în faţa colegilor din Biroul Executiv, dar aceştia nu au venit la şedinţă. Potrivit unor surse din interiorul partidului, Gheorghe Flutur va fi președintele interimar al PNL până la Congresul din 10 aprilie.
" Aş fi vrut să îmi prezint demisia în faţa colegilor mei. Nu s-a putut, doar am înregistrat-o la partid. Nu există alte şedinţe statutare. Rolul acestei şedinţei era foarte simplu, de a avea discuţie faţă în faţă cu colegi cu care am pornit la drum acum un an de zile pentru a da un suflu nou Partidul Naţional Liberal. Era o şansă pentru a le mulţumi că am lucrat împreună şi cred că au fost şi momente bune, au fost şi momente grele. Vroiam să discutăm puţin despre acţiunile mele care au fost criticate în spaţiul public referitor la acest compromis cu PSD.
Da, este adevărat, niciodată nu am fost confortabil cu acest compromis pe care l-am făcut cu PSD, nu este un secret. Întotdeauna am crezut că măsurile propuse şi care multe dintre ele au fost aprobate, vor avea un efect de boomerang. Din păcate, am avut dreptate. Inflaţia creşte, dobânzile cresc, veţi vedea marţi, decizia de politică monetară care va creşte dobânzile din nou,cu toate aceste măsuri care nu au fost luate, au fost înţelese ca o critică, dar era ca un sfat,vor avea efect de bumerang, din păcate şi e păcat, pentru că sunt măsuri care îi ajută pe români şi creşterea pensiilor, şi creşterea salariilor, dat trebuie făcute toate cu cap. Aici aş fi vrut să am această discuţie", a declarat Cîțu la sediul PNL.
Florin Cîțu și-a dat demisia. Ce a spus despre Programul Național de Investiții
Referitor la acuzaţiile privind Programul Naţional de Investiţii, el a precizat că acesta nu e implementat de preşedintele PNL.
"Aş fi vrut să am o discuţie despre celălalt argument, despre PNI, pentru că aici iarăşi mi se pare că lucrurile au fost distorsionat prezentate colegilor mei. PNI-ul nu este implementat de preşedintele PNL. Am luptat să avem acest PNI, iar tot eu am propus în şedinţa de coaliţie ca PNI să fie suplimentat cu 10 miliarde de lei. Să spui că eu nu vreau să implementez PNI este o minciună.
Nu am avut şansa să vorbesc cu colegii mei, din păcate, nu au vrut să participe la singura şedinţă convocată statutar, toate celelalte sunt nestatutare şi e păcat PNL, un partid la guvernare, arată astăzi că nu respectă statutul şi merge mai departe cu acest eveniment. Până la urmă este decizia colegilor mei. Şi un ultim lucru. Suntem un partid la guvernare. Lângă România este război şi situaţie economică se deteriorează, dar BERD a arătat că dinamica economică a fost scăzută de la 4 estimare la 2,8 şi cred că va fi înrăutăţiţă.", a subliniat Cîţu.
Întrebat despre demisia de la şefia Senatului, el a precizat: "Nu, acolo sunt alte discuţii. Vom vedea ce se întâmplă şi acolo".