PNL susţine în moţiunea de cenzură "Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!", pe care intenţionează să o depună astăzi, în jurul orei 15.00 la Parlament, că primul-ministru compromite o naţiune întreagă fiind trimis în judecată.
Potrivit unor surse politice, la ora 16.00 ar urma să fie convocate Birourile Permanente Reunite care urmează să stabilească calendarul moțiunii de cenzură.
"Partidul Naţional Liberal a decis să depună, de îndată, această moţiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Victor Ponta pentru că situaţia actuală, cu un premier trimis în judecată, compromite o naţiune întreagă. În orice altă ţară din UE premierul şi-ar fi dat demisia în momentul următor începerii urmăririi penale, adică acum mai bine de trei luni", arată liberalii în moţiunea de cenzură obţinută de Agerpres.
Ei subliniază că prin susţinerea lui Victor Ponta, imaginea României va fi distrusă iremediabil.
"Domnule Gabriel Oprea, vrem să ne spuneţi tuturor, acum, care este interesul naţional care reclamă menţinerea lui Victor Ponta cu preţul decredibilizării acestei ţări. Puneţi în balanţă promisiunea făcută lui Ponta şi interesul acestui popor. Ce alegeţi?! Domnule Liviu Dragnea, vorbeaţi recent de resetarea clasei politice, de o nouă politică. Sprijinindu-l pe Ponta, nu faceţi decât să vindeţi iluzii românilor. Menţinerea PSD la guvernare nu poate fi un scop în sine. Nu mai confundaţi România cu partidul! Dacă vi-l doriţi pe Ponta, folosiţi-l. E bun de 'Hopa Mitică' pentru PSD! Pentru România, însă, este doar un scaiete veninos care trebuie smuls înainte de a ne periclita orice perspective. Dacă sunteţi alături de Ponta, sunteţi complicii lui. Dar sunteţi poate chiar mai vinovaţi ca el. Distrugeţi iremediabil imaginea României, imaginea noastră. Uitaţi-vă în presa internaţională! Cu un astfel de precedent toxic, arătăm ca un stat care tolerează corupţia sau care acceptă corupţi la vârful celor mai importante instituţii", subliniază PNL.