SURSE: Alegeri locale în septembrie. Când va fi decisă data exacta

SURSE: Alegeri locale în septembrie. Când va fi decisă data exacta

Alegerile locale se vor ține, cel mai curând, în luna septembrie, când se așteaptă ca pandemia de coronavirus să-și reducă din intensitate.

Perioada este agreată la nivelul Guvernului, iar data exactă urmează să fie stabilită de comun acord cu celelalte partide. De altfel, reprezentanții partidelor au susținut amânarea alegerilor locale spre toamnă. O cerere similară a fost formulată și de Autoritatea Electorală Permanentă, într-o scrisoare adresată președintelui, liderilor Parlamentului și premierului.

Alegerile locale ar putea fi amânate până în luna septembrie au declarat surse guvernamentale pentru Evenimentul Zilei, această perioadă fiind agreată de premierul Ludovic Orban. O dată exactă nu a fost stabilită și nici nu va fi avansată până când nu vor fi consultate și celelalte partide.

Până săptămâna trecută, premierul Ludovic Orban a ezitat să ia o decizie în această direcție, spunând că este prematur. Potrivit surselor EvenimentuluI Zilei, el a tras speranța că lucrurile nu se vor înrăutăți atât de repede și atât de mult, iar alegerile vor putea avea loc la termen, conform programului initial, pe 28 iunie.

Ne puteți urmări și pe Google News

În cele din urmă, premierul a acceptat situația, că alegerile locale nu pot fi organizate la termen și urmează ca Guvernul să adopte o decizie în acest sens. El a anunțat, vineri, într-o declarație de presă, că va decide amânarea alegerilor locale după consultarea partidelor, săptămâna viitoare.

„Voi chema partidele parlamentare la consultări și împreună vom analiza situația și vom lua soluția legală”, a spus Orban.

Amânarea alegerilor cerută oficial de AEP

Declarația premierului vine în contextul în care președintele Autorității Electorale Permanente, Constantin Mitulețu Buică, care a solicitat amânarea alegerilor locale și prelungirea mandatelor pentru primarii, președinții de consilii județene și consilierii aflați în funcție. În acest sens, el a transmis o scrisoare deschisă președintelui României, premierului și celor doi președinți ai camerelor parlamentare în care a arătat că organizarea la termen a alegerilor locale a devenit o „misiune cvasi-imposibilă” în contextul actualei pandemii.

AEP propune și un proiect de lege prin care mandatele primarilor și a președinților consiliilor județene se prelungesc pe durata stării de urgență până la depunerea jurământului de către primarul sau președintele de consiliu județean nou ales.  Potrivit proiectului, alegerile locale se organizează cel mult în șase luni de la încetarea stării de urgenţă.

Și liderii politici s-au declarat în favoarea amânării alegerilor locale, arătând că ar fi periculos pentru sănătatea cetățenilor să se desfășoare în timpul pandemiei.