Patru magistraţi de la Tribunalul Bucureşti sunt vizaţi de o anchetă a procurorilor DNA. Aceleaşi surse au menţionat că magistraţii sunt cercetaţi pentru că ar fi săvârşit fapte de corupţie în legătură cu soluţionarea unor litigii în cauze de insolvenţă, în sensul că ar fi avut înţelegeri cu lichidatori judiciari
Update ora 15.45 Potrivit unor surse judiciare judecătorul care nu vrea să iasă din imobil este Mircea Moldovan, cunosut în mass-media că a soluţionat dosarele de Insolvenţă Hidroelectrica şi Rodipet. El s-ar fi baricadat într-o vilă impozantă din Voluntari (Ilfov).
Update ora 15.25 Cel de-al patrulea judecator citat astăzi la DNA nu vrea să iasă din imobilul său, iar procurorii DNA nu pot pune în aplicare mandatul de aducere, potrivit unor surse judiciare. Magistratul nu vrea să răspundă nici pe telefonul mobil de serviciu, nici pe cel personal. La domiciliul acestuia este o persoană care susţine că judecătorul nu ar fi acasă, dar procurorii au date că acesta este în imobil.
Update ora 14.30 La DNA a fost solicitată o ambulanţă, pentru o persoană căreia i s-ar fi făcut rău, însă deocamdată nu se ştie dacă este vorba despre unul dintre cei trei judecători. Trei judecători se află deja la sediul DNA, fiind aduşi cu mandat pentru a fi puşi sub acuzare, iar cel de-al patrulea urmează să ajungă la Parchet.
Update ora 14.00 Potrivit unor surse judiciare, ancheta în aces caz vizează magistraţi d la secţia Comercial- Falimente, şi sunt implicaţi şi lichidatori judiciari.Procurorii DNA au fost ajutaţi de SRI şi de conducerea Tribunalului Bucureşti în acest dosar.
Potrivit unor surse judiciare, în dosar există un denunţător care ar fi reclamat presupuse fapte de corupţie ale judecătorilor. Trei dintre judecatori se aflau în jurul orei 14.00 la DNA, urmând ca al patrulea să fie adus cu mandat pentru audieri.
Procurorii anticorupţie au transmis către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) cererea de arestare preventivă a celor patru magistraţi.
Serviciul de Combatere a Corupției în Justiție
Potrivit unor surse oficiale din cadrul DNA, ancheta în acest caz este făcută de un compartiment nou creat. Serviciul de Combatere a Corupției în Justiție a fost înființat în luna martie 2014 la ordinul procurorului șef DNA, Laura-Codruța Kovesi. Primul dosar important al acestui serviciu a fost trimiterea în instanță a trei judecătoare de la Curtea de Apel Bucureşti, acuzate că au anulat ilegal condamnarea de şapte ani primită de Dinel Staicu în dosarul falimentării Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR). Acelaşi Serviciu s-a ocupat de recent de cazul judecătorului Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti.
"Reţeaua şpăgarilor" de la Tribunal
Tribunalul Bucureştie ste celebru după ce pe 5 iulie 2013, două judecătoare, Viorica Dinu şi Antonela Costache, au fost trimise în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), împreună cu alte 21 de persoane.
Antonela Anemary Costache, judecător la Tribunalul Bucureşti - Secţia penală, în prezent suspendată din funcţie, a fost trimisă în judecată pentru constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită, trafic de influenţă, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă şi alte trei infracţiuni informatice.
Viorica Dinu, care şi-a dat demisia din funcţia de judecător la Secţia penală a Tribunalului Bucureşti, după ce a fost începută urmărirea penală în cazul ei, va fi judecată pentru constituire a unui grup infracţional organizat, cinci infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată şi trei infracţiuni de luare de mită.
Reţeaua şpăgii
„Evenimentul Zilei” a dezvălui în urmă cu un an cum ajungea mita de la afaceriști și interlopi la cele două judecătoare arestate pentru corupție. Banii erau intermediați de avocați și de un grefier. Viorica Dinu și Antonela Costache au promis sentințe favorabile pentru suma record de 800.000 de euro.
Ancheta în cazul judecătoarelor şpăgare de la Tribunalul Bucureşti, Viorica Dinu şi Antonela Costache - arestate pentru luare de mită - a explodat. Potrivit rechizitoriului, alte zece judecătoare de la Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti erau cercetate de procurori, după ce numele lor au apărut în interceptări. Detalii despre modul cum funcţiona reţeaua, care a reuşit eliberarea lui Dinel Nuţu, fost Staicu, pentru 150.000 de euro, au fost date de trei dintre acuzaţi, care colaborează cu DNA: avocaţii Daniela şi Daniel-Costel Petre şi grefierul Sorin Vasilescu. Potrivit interceptărilor, până acum au fost vehiculate numele unor judecători de la Tribunal: Ioana Şipoteanu, Geoanina Terceanu, fostă Teodorovici, şi Otilia Bomboş, iar de la Curtea de Apel doar prenumele altora: „Antoaneta” şi „Veronica”.
„În momentul în care au venit două pile, nu servesc niciuna”
Viorica Dinu şi-a dat seama că este ceva în neregulă, în momentul în care, iniţial, nu a reuşit eliberarea lui Dinel Staicu. Motivul: şpaga pentru eliberare venea din două părţi: prin Vasilescu şi prin soţii Petre. „Cu cât ştiu mai mulţi, cu atât iese un fâs! Eu ştiu de la fetele astea de la Curte. În momentul în care au venit două pile, nu servesc niciuna,” se văicărea Viorica Dinu. În discuţiile cu una dintre intermediare, ea arăta că are influenţă la completele de „marţea şi miercurea” de la Curtea de Apel Bucureşti.