Președintele PNL, Ludovic Orban, nu renunță la planul pe care l-a avut după demiterea Guvernului Grindeanu prin moțiune de cenzură. Liderul liberal anunțat atunci că cea mai bună strategie ar fi forțarea unor alegeri anticipate, iar acum își va pune în aplicare ideea după începerea sesiunii parlamentare în toamnă.
El a precizat că aceasta este singura metodă a PNL de a „frăgezii” majoritatea parlamentară PSD-ALDE.
„Obiectivul nostru în urătoarea sesiune parlamentară este să rupem din majoritatea artificială care s-a creat în susținerea guvernului Tudose cât mai mulți parlamentari care totuși nu acceptă modul în care este condusă România astăzi de către guvernul Tudose și care vor cu totul și cu totul altceva decât o cârpeală permanentă a bugetului și tot felul de aberații fiscale care riscă să afecteze dezvoltarea economică a României pe termen mediu și lung. Mai precis, să frăgezim majoritatea parlamentară, să ducem lucrurile fie spre formarea unui nou Guvern, fie spre alegeri anticipate. Socialiștii și-au pierdut orice legitimitate de a conduce România, ei au obținut voturile oamenilor pe niște promisiuni electorale în baza unui program electoral care astăzi este total diferit de programul de guvernare care a fost depus la Parlament, care stă la baza guvernului Tudose. De asemenea, în nici șase luni de zile, s-a văzut clar că actualul partid de guvernământ nu are capacitatea de a conduce România și mai ales nu are capacitatea de a fructifica marile oportunități de care beneficiază România astăzi”,a declarat Ludovic Orban, într-un interviu acordat, joi, publicației Jurnalul Național.
Întrebat dacă se referă la formarea unui nou Guvern sau dacă estimează că Executivul condus de Mihai Tudose va rezista mai mult de șase luni la Palatul Victoria, Ludovic Orban a răspuns: „Mi-e greu să fac o prognoză, dar e clar că Tudose va rezista în funcția de prim-ministru atâta timp cât va pofti Liviu Dragnea. În momentul în care va încerca orice mișcare autonomistă, își va permite cea mai mică libertate ca prim-ministru, va fi schimbat așa cum a fost schimbat și premierul anterior.”
Liderul PNL a precizat ieri, că premierul Tudose este „nouă marionetă care înlocuieşte vechea marionetă”.
Surse din PNL au spus pentru EVZ că Orban nu i-a consultat pe liberali în legătură cu planul său. Cu toate acestea, după căderea Cabinetului Grindeanu, liderul PNL le-a propus colegilor să opteze pentru ideea forțării alegerilor anticipate, în deftrimentul formării unei majorități anti-PSD care să preia guvernarea. La jumătatea lunii iunie, EVZ a relatat că la baza strategiei liderului PNL de a forța alegerile anticipate stă dorința de a obține un nou mandat de parlamentar.
Ludovic Orban a avut două mandate consecutive de deputat al PNL, între 2008-2012 și 2012-2016. Liberalul nu a mai candidat pentru un nou fotoliu de parlamentar din cauza faptului că procurorii l-au trimis în judecată de DNA în luna mai 2016, fiind acuzat de folosirea influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite.
Procurorii au susținut că la data de 1 martie 2016, Ludovic Orban ar fi contactat un om de afaceri pe care îl cunoştea, cerându-i bani pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara anului 2016, în care Orban Ludovic fusese nominalizat pentru a candida la funcţia de primar al Municipiului Bucureşti. Omul de afaceri căruia Ludovic Orban i-ar fi solicitat ajutorul financiar este Tiberiu Urdăreanu.
La sfârșitul lunii ianuarie a acestui an, magistraţii ÎCCJ l-au achitat pe Ludovic Orban, fost candidat PNL la Primăria Capitalei. Decizia nu este definitivă.