Surpriza lui Băsescu. Cifre incredibile într-un sondaj de casă

Surpriza lui Băsescu. Cifre incredibile într-un sondaj de casă

Fostul președinte Traian Băsescu susține că președinta PSD Viorica Dăncilă ar putea intra în turul doi la alegerile prezidențiale.

Politicianul se bazează pe un sondaj al PMP care arată că premierul este, la capitolul „încredere” peste președintele USR Dan Barna.

Băsescu a explicat că a comandat acest sondaj pentru a vedea tabloul politic al momentului, nu pentru a face publice datele.

„Până de curând, nu credeam că poate intra în turul doi, dar recent am văzut un sondaj intern comandat de PMP, în care doamna Dăncilă era peste Dan Barna la capitolul încredere. Noi nu am dorit să-l facem public, pentru că atunci când spui  că este plătit de PMP, lumea nu-l ia în serios, dar eu vă spun că e serios acest sondaj. La partide, USR este peste PSD cu două procente, asta pot să vă spun”, a afirmat Băsescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit acestuia, Viorica Dăncilă este cotată cu 16%, iar Dan Barna cu 15%. Amândoi sunt la mare distanță de Klaus Iohannis, care stă foarte bine la capitolul încredere: 41 la sută.

 

Vineri, Viorica Dăncilă i-a dat o replică lui Dan Barna, căruia i-a reproșat că face declarații care generează neîncredere în rândul românilor. Mai exact ideea alegerilor anticipate organizate odată cu scrutinul pentru locale vehiculată de liderul USR.

„Declaraţii putem face fiecare dintre noi. Trebuie ca aceste declaraţii să fie dublate de argumente şi de un fundament real. Dacă venim cu declaraţii doar pentru că am intrat deja în campanie electorală, cred că nu vom genera încredere în rândul românilor. Domnul Barna trebuie să citească, să vadă cum poate realiza acest lucru şi în acelaşi timp să se gândească la Constituţie, să se gândească că anumite decizii se pot lua prin referendum. Deci, sunt foarte mulţi paşi şi timpul nu este aşa lung ca să permită toate aceste decizii", a arătat Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută la Vaslui, citată de Agerpres.