Descoperire macabră. Două surori gemene, de origine română, au fost găsite moarte într-un parc din Paris

Descoperire macabră. Două surori gemene, de origine română, au fost găsite moarte într-un parc din Paris

Două românce, surori gemene, în vârstă de 49 de ani, au fost găsite moarte, vineri dimineața, într-un lac din parcul Montsouris, din Paris. Trupurile neînsuflețite ale celor două femei au fost văzute de un trecător care a anunțat imediat poliția. Anchetatorii iau în calcul și ipoteza unei sinucideri deoarece a fost găsit un bilet de adio în zona lacului.

Trupurile celor două femei au fost văzute plutind pe apă de un trecător din parcul Montsouris din Paris  . Descoperire macabră a fost făcută într-o zonă în care apa are o adâncime de 85 de centimetri, relatează Le Parisien.

Bărbatul a sunat la 112, iar la fața locului au intervenit mai multe echipaje de Poliție și de Ambulanță. Din păcate, cele două femei avea fețele acoperite cu eșarfe și nu au mai putut fi salvate. Anchetatorii au descoperit că femeile sunt românce și surori gemene, în vârstă de 49 de ani.

Criminaliștii iau în calcul ipoteza unei sinucideri, ținând cont că în zona în care au fost găsite moarte femeile a fost găsită o scrisoare de adio.

Ne puteți urmări și pe Google News

Procurorii francezi spun că urmează ca victimele să fie identificate, iar legiștii vor stabili cauza exactă a morții.

Sursa foto: leparisien.fr