Într-o zi, lui Jacques Tati i-a dispărut pipa și i-a fost înlocuită cu o morișcă galbenă. Era în primăvara lui 2009: Cinemateca Franceză organiza o expoziție dedicată marelui actor și regizor.

Afișele ce anunțau evenimentul, înfățișându-l pe „Monsieur Hulot”, personajul celebru al lui Tati, călare pe bicicletă și cu pipa în gură, au împânzit zidurile Parisului, autobuzele, metroul. Însă Regia de Transport pariziană le-a dat repede jos, pe motiv că ar contraveni Legii anti-tutun. În semn de protest, Cinemateca i-a pus lui Tati în gură o sfârlează. Noile afișe, inepte, au fost acceptate imediat.

În 1996, Poșta franceză retușase un timbru cu André Malraux, ștergându-i țigara dintre buze. În 2005, Biblioteca Națională a Franței i-a suprimat lui Jean Paul Sartre țigara din afișele unei expoziții ce îi era dedicată. Nici Lucky Luke, faimosul cowboy din desenele animate, nu a fost mai norocos: a fost nevoit încă din 1983 să renunțe la chiștoc pentru a molfăi un fir de iarbă.

Acum, Statul francez, care moare de grija cetățenilor săi, se pregătește să treacă la un nou nivel de protecție.

Pe 16 noiembrie, într-o joi dimineață, senatoarea socialistă Nadine Grelet-Certenais s-a trezit luminată de o revelație: să interzică fumatul în filmele franceze. Ați citit bine: nu în cinematografe (chestie rezolvată de mult), ci în filme! „Liga împotriva cancerului demonstrează într-un studiu că 70% din noile filme franceze prezintă cel puțin o dată imaginea unei persoane care fumează. Aceasta contribuie la banalizarea obiceiului, dacă nu chiar îl promovează la copii și adolescenți, care sunt primii consumatori de seriale și filme, mai ales pe internet.”

Ministra Sănătății, Agnès Buzyn, s-a arătat imediat încântată de idee („Sunt întru totul de acord cu ce a zis Nadine Grelet-Certenais despre cinematograful francez. Vreau să avem o acțiune fermă aici. Nu înțeleg importanța țigării în cinematograful francez!”) și a declarat că a vorbit imediat cu colega sa de la Cultură, Françoise Nyssen, pentru vedea cum poate fi pusă în practică ideea. Scandalul a fost uriaș: între politicieni, în presă, dar mai ales pe internet: fumători, cinefili sau pur și simplu oameni de bun-simț s-au întrecut în ironii și înjurături la adresa guvernului. Cum se va aplica legea în mod concret? Dacă din scenariile noilor producții franceze se vor scoate scenele de fumat, ce se întâmplă cu filmele străine? Dar cu filmele franceze vechi? „Blurăm” țigările lui Alain Delon în „Clanul sicilienilor”, ale lui Belmondo în „A bout du souffle” ori pipele lui Jean Gabin în „Maigret”? Dar țigările de foi ale lui Clint Eastwood în westernurile lui Sergio Leone sau havanele lui Orson Welles în „Cetățeanul Kane”? Sau interzicem aceste filme cu totul?

Dar dacă eliminăm țigările, trabucurile și lulelele, este normal să lăsăm alcoolul? Dar sexul? Le limităm la consumul moderat de bere și vin și la pupat sau le scoatem de tot? Dar viteza excesivă din urmăririle cu mașini ale lui James Bond? O reducem până la limita evitării oricărui pericol? Dar armele? Dar drogurile? Dar jafurile? Dumnezeule, ce filme ni se pregătesc! În fața talazului de ironii, ministra Sănătății a dat înapoi. A zis că n-a zis cuvintele de mai sus, din ghilimele, pe care toată presa franceză le-a citat exact așa.

Să nu iei niciodată în râs o idee care trece la un moment dat prin căpșorul Franței! Chiar dacă pare abandonată și uitată, cu siguranță într-o zi va reveni. Chestia asta o știm încă din 1789. Simptomatic este că, exact în ziua (21 noiembrie) în care ministra Sănătății retracta, Comisia Europeană saluta propunerea acesteia.

Nu ar fi prima dată când Corectitudinea Politică dă iama prin Cultură, încercând să o schimbe în conformitate cu fața ei hâdă și aseptică. În 2011, Editura SouthBook din Alabama scotea pe piață o ediție din capodopera lui Mark Twain, „Aventurile lui Huckleberry Finn”, în care cuvintele „nigger” (negru) și „injun” (piele roșie) au fost înlocuite cu „sclav” și „indian”. Cu doi ani înainte, WordBridge Publishing nu se jena să cenzureze însuși titlul romanului „Negrul de pe Narcissus” al lui Joseph Conrad, astfel încât pe copertă scria: „Cuvântul cu N de pe Narcissus” („The N-word of the Narcissus”).

Formele de cultură pentru copii nu au scăpat nici ele de cenzură. Albumul de benzi desenate „Tintin în Congo”, apărut inițial în 1930, a fost de mai multe ori refăcut, pentru a corespunde pretențiilor mereu crescute ale Corectitudinii Politice.

Mai multe episoade din Tom și Jerry au fost și ele cenzurate: slujnica de culoare căreia i se văd numai picioarele în papuci și care stă mereu cu gura pe motan a fost înlocuită (inclusiv vocea, „prea neagră”) cu o slujnică albă. Servitoarele albe nu deranjează pe nimeni! De altfel, toate referirile la etnicitate au fost cenzurate: vă amintiți de Tom în chip de chinez, cu pălărie de paie în cap și mustăți pleoștite pe oală? Foare bine, pentru că a dispărut! La fel, și Jerry, cu pene de indian pe cap, fofilându-se după mâncare în ritm de tobe apașe.

În fine, pentru a ne întoarce la țigările noastre, a fost cenzurat și simpaticul episod în care Tom încearcă să cucerească o pisicuță-divă, drept care își aprinde un trabuc și îi vorbește cu un accent franțuzesc à la Charles Boyer. Copiii nu trebuie să vadă personaje fumând. Maturii au primit un răgaz. Nu lung. 

Vi se pare că aceste forme de cenzură sunt departe de granițele noastre și că va mai dura până când ajung aici? Au și ajuns! Acum doi ani de zile, în perioada Sărbătorilor, TVR2 a difuzat celebrul episod cu Tanța și Costel la Cireșica având grijă să „blureze” țigara Tanței.

Dar ce înseamnă o țigară cenzurată la o operă de artă, când, în ianuarie 2016, cu ocazia vizitei la Roma a președintelui iranian Hassan Rouhani, statuile nud de la Muzeul Capitoliului au fost dosite cu totul după panouri, din ordinul premierului Matteo Renzi, pentru nu-l ofensa pe înaltul oaspete musulman? Marx l-a prețuit enorm pe Darwin. Până într-atât încât a transpus fantezia evoluției biologice a acestuia la scară socială: așa cum formele de viață evoluează continuu de la „supa primordială” până la „homo sapiens”, la fel societatea umană evoluează de la comuna primitivă la comunism.

Omorând peste o sută de milioane de oameni în numai un secol, comunismul s-a cam compromis, așa că neo-marxiștii, care nu vor nici să-i pici cu ceară să renunțe la ideea „Raiului pe Pământ”, au căutat o nouă soluție de Mântuire. Și au răsturnat pe dos filosofia comunistă, ca pe un palton ponosit dat la întors: dacă în „visul de aur” al întregii omeniri, forma de organizare trebuia să creeze „omul nou”, așa cum funcția creează organul, neomarxiștii s-au gândit acum să perfecționeze mai întâi omul pentru ca ulterior acesta să întemeieze societatea ideală. În acest scop măreț a fost creat instrumentul Corectitudinii Politice, care să strunjească și să fasoneze omul pentru a-l transforma în Supra-Omul laic al lui Nietzsche sau în Supra-Hristos, conform variantei „catolice” a lui Teilhard de Chardin, ființa supremă care trebuie cât mai grabnic (Stânga nu are niciodată răbdare!) să-L omoare pe Dumnezeu și să-I ia locul.

Pentru aceasta însă, omul trebuie dezbărat de patimi, trebuie să i se plivească viciile, trebuie să i se smulgă din rădăcină toate atavismele animalului care a fost cândva. Astfel castrat de Corectitudinea Politică, el va deveni demn să populeze societatea viitorului.

Lumea de mâine seamănă tare mult cu un spital românesc: bolnavii zac cu ochii închiși, mulțumiți că sunt tolerați câte doi-trei într-un pat. Sub vopseaua de pe pereții albi colcăie infecțiile.