Superbet, UiPath, Avira, Enel, Thales printre companiile care vor profita din plin de prezența directă a Amazon Web Services în România

Superbet, UiPath, Avira, Enel, Thales printre companiile care vor profita din plin de prezența directă a Amazon Web Services în România

UiPath, prima companie românească listată pe piața de capital americană, Enel România, Superbet, Avira, BITSoftware, City Insurance, Nova Power & Gas sunt doar câteva dintre companiile care vor beneficia de deschiderea la București a unui birou al Amazon Web Services (AWS). Este al treilea pas pe care Amazon îl pune în București, după lansarea Centrului de Dezvoltare AWS în 2018 și a Amazon CloudFront Edge Location în 2020. 

Gigantul american cu venituri anul trecut de peste 380 de miliarde de euro în 2020 și-a ales să facă anunțul chiar în săptămâna în care la București se desfășoară a cincea ediție a Bucharest Tech Week, un eveniment dedicat celor mai noi tehnologii de business.

La deschiderea evenimentului au participat Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ciprian Teleman și primarul Capitalei, Nicușor Dan. Acesta din urmă a transmis că este "extrem de deschis" în a căuta modalităţi de a susţine industria IT, astfel încât Bucureştiul să devină un pol în domeniu, recunoscut la nivel global. Edilul general a precizat că industria IT este deja cea mai importantă din Bucureşti și reprezintă unul dintre avantajele competitive ale Capitalei - "acesta ar trebui să fie ţelul nostru comun - administraţie publică şi mediu de afaceri - pentru că asta generează bunăstare, industrii conexe. La rândul său, ministrul Teleman a admis că “Statul nu are antrenamentul inovării“ și că ar trebui să învețe de la mediul privat cum să inoveze. 

Companiile private sunt într-adevăr cele mai deschise să integreze inovația și de multe ori o fac din pura rațiune a supraviețuirii. În contextul pandemiei cu coronavirus, afacerile care nu au avut o componentă tehnologică, care nu s-au putut declina digital, au dispărut.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tot mai multe însă își transformă modelul de business prin adoptarea rapidă de tehnologii, iar cele care folosesc deja AWS pot rula o gamă completă de funcționalități, de la aplicații mobile, web și sociale, la medii de dezvoltare și testare, analize Big Data, aplicații de afaceri pentru întreprinderi, Internet of Things (IoT), inteligență artificială (AI) și machine learning (ML), precum și aplicații critice. 

Superbet este una dintre ele. Directorul de Tehnologie (CTO), Bruno Kovacic, detalia cum divizia tehnologică a pus deja compania pe o traiectorie care o va transforma radical - “încercăm să dezvoltăm compania și facem asta schimbându-i la bază modul de funcționare, de la o companie de pariuri la o companie de tehnologie". 

Superbet Group a integrat deja diverse noi tehnologii, achiziționând printre altele cea mai bună companie de aplicații pentru telefoane mobile din piață și o companie din Marea Britanie care folosește machine learning.

De altfel, cu această abordare, Superbet este deja cotată de analiști alături de BitDefender sau eMag printre companiile care sunt tehnologice sau au puternică legătură cu tehnologia și care ar putea călca pe urmele succesului global al UiPAth, listat în aprilie cu succes pe Bursa de la New York. ”Toată lumea spune că este o casă de pariuri, dar este mult mai mult decât atât. Este o companie de tehnologie şi entertainment. La ritmul de creştere a acestei industrii, la rezultatele înregistrate (deja compania a depăşit un rulaj de 5 miliarde de euro – valoarea pariurilor efectuate), Superbet a trecut de o valoare de piaţă de 1,5 miliard de euro şi probabil că se îndreaptă spre 2-3 miliarde de euro în doi ani”, comenta recent Ziarul Financiar.