Călin Popescu-Tăriceanu a spus, despre faptul că noul premier Sorin Grindeanu a fost filmat fumând în biroul din Parlament al președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, că el este șeful Senatului și nu responsabil cu poliția fumatului, informează Agerpres.
Întrebat dacă în biroul său se fumează, după ce premierul desemnat Sorin Grindeanu a fost surprins fumând în biroul lui Liviu Dragnea, Tăriceanu a spus că nu este responsabil "cu poliţia fumatului".
"Ce se întâmplă în birou la domnul Dragnea nu ştiu. Punctul doi, până una - alta, să ştiţi că poziţia mea e de preşedinte al Senatului, şi nu de responsabil cu poliţia fumatului. Punctul trei - eu sunt foarte îngăduitor cu fumătorii, pentru că şi mie îmi place să fumez, din când în când, câte o ţigară, când sunt relaxat. Mi se întâmplă foarte rar, dar nu-i condamn pe fumători, în aşa fel la întrebarea dumneavoastră cred că aţi greşit "andrisantul"", a declarat, marți, la Senat, Tăriceanu.
Premierul desemnat al României, Sorin Grindeanu, a încălcat marţi Legea nr. 15/2016 pentru prevenirea și combaterea consumului produselor din tutun, cunoscută ca Legea antifumat.
Legea interzice fumatul în spaţiile publice închise, inclusiv în instituţiile publice, Sorin Grindeanu se află în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, de la nivelul P1 al parlamentului.
Nerespectarea prevederilor legii de către persoanele fizice se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 de lei la 500 de lei. Chiar marţi, Liviu Dragnea a anunţat că Legea nr. 15/2016 nu va fi modificată. VEZI detalii AICI.