Summitul NATO, repetiţie generală cu probleme

La 29 martie 2004, România devenea membru cu drepturi depline al NATO. La patru ani după aderarea la Alianţa Nord- Atlantică, ţara noastră se pregăteşte pentru găzduirea celui mai mare Summit NATO din istoria organizaţiei, la care vor lua parte 120 de şefi de stat şi 5.800 de miniştri, delegaţi şi ziarişti. Ieri a fost repetiţie generală. Cum s-a desfăşurat?

După mai multe zile de pregătiri intense, ieri a avut loc exerciţiul de simulare pentru primirea celor 67 de delegaţii oficiale care vor fi prezente la Bucureşti în perioada defăşurării summitului.

Începând cu ora 12.30, au fost instituite restricţiile de circulaţie care vor funcţiona în perioada 2- 4 aprilie, fiind creat un culoar unic între Aeroportul „Henri Coandă“, Palatul Cotroceni şi Palatul Parlamentului pe care vor circula delegaţiile oficiale. La scurt timp după impunerea restricţiilor de circulaţie, în trafic au apărut blocajele auto de pe străzile adiacente culoarului unic. Restricţii ridicate la 16.30 Simularea măsurilor de securitate a fost impusă până la ora 24.00, însă, în jurul orei 16.30, SPP a ridicat restricţiile de circulaţie de pe culoar. „Restricţiile de circulaţie între Aeroportul Internaţional „Henri Coandă“ şi Piaţa Presei Libere au fost ridicate în jurul orei 16.30, pentru că simularea pe acest segment de drum a fost încheiată. Se menţin restricţiile de pe Calea Victoriei, dar nu pot preciza când vor fi ridicate acestea“, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Pază şi Protecţie, locotenentul Bogdan Onea, citat de Mediafax.

O parte dintre maşinile care vor forma coloana oficială au plecat de la Palatul Parlamentului în jurul orei 13.00 şi s-au îndreptat către Aeroportul „Henri Coandă“, unde urma să aibă loc simularea aterizării navelor cu oficialii străini. O navă aparţinând liniei aeriene KLM nu a decolat la ora programată, deoarece câţiva pasageri au întârziat la îmbarcare din cauza simulării, iar un avion Air France s-a aflat în aceeaşi situaţie, de data aceasta din cauza piloţilor, care au fost blocaţi în trafic. Nivel maxim de securitate

În exerciţiile de simulare de ieri au fost implicate la capacitate maximă toate forţele responsabile cu menţinerea securităţii. Serviciul de Pază şi Protecţie este responsabil de preluarea delegaţiilor de la aeroport şi de escortarea acestora până în punctele prevăzute pe harta summitului: Palatul Cotroceni, Palatul Parlamentului şi hotelurile la care vor fi cazate.   Potrivit informaţiilor de pe site-ul MIRA (Ministerul Internelor şi Reformei Administrative), la simularea de ieri au fost convocaţi 12.000 de lucrători care vor supraveghea din aer şi de la sol coloanele oficiale. Astfel, în exerciţiul de simulare au fost implicaţi 5.800 de poliţişti (ordine publică, rutieră, pirotehnie), cu 400 de mijloace auto (motociclete, autospeciale de circulaţie, de transport şi cu rol de antemergă tor etc.), a căror misiune constă în asigurarea ordinii publice şi a siguranţei circulaţiei în zonele destinate derulării reuniunii.

Jandarmeria a mobilizat 4.600 de militari şi 700 de mijloace auto (autospeciale de intervenţie, transport şi patrulare, autobuze, motociclete, microbuze etc.) pentru asigurarea şi restabilirea ordinii publice, a pazei unor obiective de interes public şi pentru intervenţii antiteroriste. De asemenea, 250 de poliţişti de frontieră au participat la simularea procesării documentelor oficialilor prezenţi la summit, revenindu-le, în acelaş i timp, misiunea de a asigura fluidizarea traficului la punctele de trecere a frontierei.

Cei 1.100 de lucrători ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă trebuie să asigure controlul asupra eventualelor incendii în locurile în care se vor desfăşura sesiunile Summitului NATO, în zonele în care sunt amplasate locurile de cazare, dar şi pe traseul pe care vor circula delegaţiile oficiale. INEDIT Ambasadorii, invitaţi la „Chef's Table - Masa bucătarului“ > Preşedinţii Cehiei, Kazahstanului şi Croaţiei au „rezervare“ la Hotel Crowne Plaza, al cărui proprietar este omul de afaceri George Copos. > În seara în care a aniversat 55 de ani, Copos i-a avut ca invitaţi la o cină informală, dată chiar în bucătăria hotelului, pe ambasadorii statelor ai căror preşedinţi vor fi cazaţi la hotelul său. > Astfel, Excelenţele Lor Petr Dokladal (Cehia), Ivica Mastruko (Croaţia), Bakytzhan Ordabayev (Kazahstan) au fost transformaţi, alături de ziariştii prezenţi la eveniment, în bucătari amatori. Aceştia au preparat câteva feluri rafinate de mâncare sub atenta supraveghere a „Chef-ului“ francez Jean Hubert, fiind convinşi că preşedinţii statelor pe care le reprezintă vor avea parte de o şedere cât mai plăcută. > Meniul prezidenţial va conţine salată „Misticanza“ cu sos Cesar, file de somon, scoici şi sparanghel, muşchi de vită brazilian cu cartofi copţi, mazăre şi sos de piper verde, iar ca desert - o prăjitură cu fructe şi sos de ciocolată.

„CHEF'S TABLE“. George Copos, la o lecţie de gastronomie alături de ambasadorii Kazahstanului şi Cehiei ORGANIZARE Palatul Parlamentului, dotat cu tehnologie de ultimă generaţie Bugetul alocat de guvernul român pentru organizarea summitului cu cea mai mare importanţă din istoria Alianţei Nord-Atlantice se ridică la 26 de milioane de euro. Banii au fost împărţiţi între instituţiile implicate în organizarea evenimentului. O treime din sumă îi revine Parlamentului, care este responsabil cu asigurarea bunei desfăşurări a reuniunii la nivel înalt. Palatul Parlamentului, „zona zero“ a summitului, a folosit cei opt milioane de euro care i-au revenit pentru dotarea spaţiului cu mobilier de lux - canapele şi fotolii din piele, cu tehnologie înaltă - computere noi, plasme, radiotelefoane, radiatoare cu infraroşu şi perdele cu aer cald la intrări.

De asemenea, Palatul este şi locul în care oficialii vor lua masa de prânz, nota de plată ajungând la aproximativ un milion de euro. Pentru prânzul unui şef de stat sunt alocaţi 350 de lei, iar pentru restul invitaţilor - 270 de lei. Au mai fost direcţionate sume consistente de bani pentru buna derulare a evenimentelor către Ministerul de Externe, responsabil de organizarea propriu-zisă a reuniunii, către serviciile de informaţii, de telecomunicaţii şi SPP, dar şi către Primăria Capitalei şi a Cancelariei Primului Ministru, Ministerului Apărării, TVR, Societatea Română de Radio, Primăria Bucureşti, Primăria Otopeni şi altele. Delegaţiile oficiale, împărţite de marile hoteluri Şefii de stat şi delegaţiile oficiale vor fi cazate la 14 hoteluri de patru şi cinci stele, dintre care fac parte Hilton, Novotel, Sofitel, Howard Johnson, Capşa şi JW Marriott, cel din urmă fiind ales pentru preşedintele american George W. Bush şi staff-ul său, format din aproximativ 1.000 de persoane. Delegaţia Germaniei, condusă de cancelarul Angela Merkel, va fi cazată la hotelul Hilton, alături de preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, membrii delegaţiilor Canadei, Olandei, Georgiei şi Poloniei, precum şi o parte din delegaţia Spaniei, inclusiv premierul Zapatero.   Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, va fi cazat la hotelul Sofitel, iar la Novotel vor sta delegaţiile Islandei şi Norvegiei. Premierul Italiei, Romano Prodi, va fi cazat la hotelul Howard Johnson. Delegaţia ONU, inclusiv secretarul general, Ban Ki-moon, vor locui la Capşa, tot acolo urmând să fie cazate două echipe NATO şi delegaţia Lituaniei. Cazarea pentru o singură noapte a tuturor delegaţiilor ajunge la 1,5 milioane de euro. CIRCULAŢIE Zonele care trebuie evitate în perioada 2- 4 aprilie > Restricţiile impuse în cursul zilei de ieri între orele 12.30 şi 24.00 vor fi permanentizate în perioada 1 aprilie, ora 7.00- 4 aprilie, ora 24.00. > Delegaţiile oficiale se vor deplasa de la Aeroportul International „Henri Coandă“ la Palatul Parlamentului pe un culoar unic, delimitat prin mijloace auxiliare de semnalizare, fiind interzisă pătrunderea pe acesta. > Pe Şos. Bucureşti - Ploieşti, de la aeroport până la Piaţa Presei Libere, culoarul unic va cuprinde benzile 2 şi 3 de circulaţie, pe ambele sensuri. Circulaţia autovehiculelor va fi permisă, în exteriorul culoarului, pe prima bandă de circulaţie, în ambele sensuri. > Pe Şos. Kiseleff între Piaţa Presei Libere şi Arcul de Triumf va fi interzisă circulaţia autovehiculelor pe segmentul central, aceasta desfăşurându-se pe arterele laterale. > Circulaţia va fi închisă pe ruta Şos. Kiseleff, Calea Victoriei, Podul Naţiunile Unite şi Bd. Naţiunile Unite. > De asemenea, nu se va circula în perimetrul Palatul Parlamentului - Str. Izvor, Calea 13 Septembrie între Şos. Panduri şi B-dul Libertăţii, B-dul Unirii între B-dul I.C. Brătianu şi Piaţa Constituţiei şi pe B-dul Libertăţii. > Traseul de la Aeroportul „Henri Coandă“ până la Palatul Parlamentului va putea fi traversat doar în următoarele puncte: Şos. Bucureşti Ploieşti- Bd. Aerogării, Arcul de Triumf, Şos. Kiseleff - Str. Arhitect Ion Mincu, Calea Victoriei- B-dul Dacia, Calea Victoriei - Bd. Regina Elisabeta, Calea Victoriei - Podul Naţiunile Unite, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române. > În data de 2 aprilie 2008, se va interzice circulaţia rutieră pe Bd. Regina Elisabeta, B-dul Eroii Sanitari şi în perimetrul Palatului Cotroceni, respectiv Şos. Cotroceni, între Podul Cotroceni şi Piaţa Leu, Str. Dr. Gheorghe Marinescu, B-dul Geniului pe sensul dinspre Şos Panduri către Piaţa Leu. Traversarea acestui tronson se va putea realiza la P-ţa Operei şi la intersecţia Bd. Eroilor - Bd. Eroii Sanitari.