Evenimentul Zilei > Actualitate > Suma impresionantă plătită de un român pentru câteva pagini scrise de mână de Emil Cioran. Sunt din ”Cartea Amăgirilor”
Suma impresionantă plătită de un român pentru câteva pagini scrise de mână de Emil Cioran. Sunt din ”Cartea Amăgirilor”

Suma impresionantă plătită de un român pentru câteva pagini scrise de mână de Emil Cioran. Sunt din ”Cartea Amăgirilor”

Câteva pagini scrise de mână de Emil Cioran în timpul creării volumului „Cartea Amăgirilor” au fost adjudecate pentru 7.000 de euro în cadrul Licitației de Carte Rară, Hărți și Manuscrise

Prețul a crescut în licitație de 6 ori, pornind de la 1.800 de euro, fiind cea mai mare valoare de adjudecare a unui lot. O evoluție impresionantă a avut și cartea scrisă de Dimitrie Cantemir – „Istoria Imperiului Otoman” cu 22 de gravuri ce ilustrează portretele sultanilor, fiind adjudecată pentru 6.000 de euro.

Artmark a organizat prima licitație de carte și manuscrise acum zece ani, în noiembrie 2012, cu un total timid de adjudecare, de 59.000 de euro, apoi cca o dată la doi ani, pentru a crește frecvența.

Acum 4 ani a crescut numărul la aproximativ 2 licitații de carte, autografe, manuscrise și hărți pe an, iar o dată cu creșterea totalului de adjudecare la cca 66.000-68.000 de euro per licitație, s-a ajuns la un total de 3 licitații la sfârșitul acestui an.

Ultima cu un total record de cca 87.000 de euro și o rată de adjudecare de 81%. Cele câteva licitații Artmark desfășurate în piața de artă și carte de-a lungul ultimilor 10 ani au conturat o zonă de interes pentru circularea hârtiilor vechi, nu doar pentru rolul lor documentar, cât și pentru calitatea intrinsecă de piesă de colecție cu însemnătate artistică. Evoluțiile de mai sus și rezultatele Artmark în acest segment demonstrează formarea unei piețe pentru cartea de colecție și manuscrisele românești.

În ultimii ani, hârtiile vechi cu ilustrații sau autografe celebre, dar și pentru volume cu un puternic caracter documentar sau cartografic, încep să se înscrie în circuitul național și să suscite, astfel, interesul colecționarilor sau bibliofililor. Caracteristic pentru această piață este faptul că prețul de pornire nu rămâne și cel de adjudecare, iar în majoritatea cazurilor, prețul final este dublu sau chiar triplu față de prețul de pornire.

Recentele licitații de pe piața de artă și carte românească au permis, pe de o parte, o extindere a hârtiilor vechi, de colecție, dar și accesul acestui tip de bun cultural la o piață reglementată, pe de altă parte începerea cotării unora dintre autorii importanți români sau universali. Printre recorduri se remarcă:

  1. Recordul românesc de carte din 2020 – Caietul-manuscris „Amurgul gândurilor” al lui Emil Cioran s-a adjudecat cu 19.000 euro în Licitația A10 by Artmark de Celebrități și Autografe.
  2. Două scrisori olografe trimise de Constantin Brâncuși către nepoata sa Ileana Brâncuși, Paris, 1937-1938, însoțită de plicul original, piesă rară de colecție au fost adjudecate pentru 11.000 de euro în 2019, în cadrul Licitației de Autografe, inclusiv colecția D.P.
  3. Piesa extrem de rară, picto-poezia „Le Facteur”, din 1924 semnată de artistul avangardist Victor Brauner a fost adjudecată pentru 4.000 de euro în cadrul Licitației de Celebrități și Autografe.
Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.