PNL va depune o moţiune de cenzură în sesiunea parlamentară de după 1 februarie 2015, a anunţat vicepreşedintele noului PNL Sulfina Barbu.
"Îmi doresc ca PNL să ajungă la guvernare într-un mod constituţional, democratic şi transparent. Mă refer aici la cele două modalităţi de a prelua guvernarea: moţiune de cenzură şi este ştiut faptul că în această sesiune parlamentară nu mai avem dreptul să depunem o moţiune de cenzură, abia în sesiunea parlamentară de anul viitor, după 1 februarie 2015 vom avea posibilitatea să depunem moţiune de cenzură. Dacă se creionează o altă majoritate parlamentară la această moţiune de cenzură viitoare, sigur că atunci putem să discutăm de o propunere de Guvern, condus de PNL. Deocamdată, avem o majoritate în Parlament care susţine Guvernul condus de domnul Victor Ponta şi nu ne dorim negocieri în spatele uşilor închise pentru creionarea altor majorităţi", a declarat Sulfina Barbu la RFI.
Ea a mai afirmat şi că nimeni nu exclude posibilitatea alegerilor anticipate în 2015, însă a subliniat că această temă va fi discutată la momentul oportun.
"În general, Opoziţia este cea care vine şi foloseşte toate mijloacele constituţionale de a face opoziţie. Fiind un mijloc constituţional de a face opoziţie, aş spune de pe acum, da, PNL va depune o moţiune de cenzură în sesiunea parlamentară de după 1 februarie 2015. Tema, momentul vor fi alese de către partid, în funcţie de gravitatea guvernării domnului Ponta şi a Guvernului condus de domnia sa. Dar cu siguranţă, acest instrument va fi folosit", a arătat ea.
Întrebată dacă PNL va purta negocieri cu unele formaţiuni parlamentare înaintea depunerii moţiunii de cenzură, pentru a se asigura că ea va trece, Sulfina Barbu a răspuns "toate la timpul lor".