SUFLETUL CASEI: Unde se potrivesc usi de PVC?

Va raspunde Oana Nasta, arhitect.

Ce fel de parchet pot pune intr-o camera pe care vreau sa o amenajez in stil clasic? Se potriveste si cel laminat sau pare ieftin si scos din context?Intotdeauna recomand parchetul natural, pentru simplul fapt ca este de preferat, daca ne pemite bugetul, sa punem materiale naturale, nu imitatii. Sigur, in poza aspectul poate fi acelasi, dar atunci cand il ating cu piciorul gol nu simt aceeasi caldura.

In contextul unui interior clasic, poate cu mobila inchisa la culoare, recomand un parchet masiv de stejar sau fag. Parchetul laminat se potriveste cu mobilier din PAL, intr-un interior pentru tineri, care oricum va fi schimbat in scurt timp.

Are multe avantaje: se monteaza foarte repede (fiind vandut la placi mari), iar pretul de montaj este mult mai mic decat pentru cel masiv. Alegerile pot fi insa mult mai variate, pentru ca gasim si parchet din lemn exotic sau bambus, care se potriveste foarte bine cu mobila de ratan sau zambila de apa.

Intr-un interior de casa de vacanta putem pune chiar dusumea baituita care arata foarte bine. In functie de cat de curajos este proprietarul, se poate pune dusumea speciala si in baie sau bucatarie. Arata foarte bine, mai ales in contextul unei case la mare, pe plaja.

Am vazut ca se vand foarte bine usile de PVC sau aluminiu, de cele mai multe ori albe. La ce fel de amenajari se potrivesc? Aluminiul este cea mai potrivita alegere intr-un context contemporan. In culoarea sa naturala, adica gri cu sclipiri metalice, se pliaza foarte bine pe un interior modern, cu ferestre si usi mari.

Trebuie sa tinem cont de faptul ca tamplaria trebuie sa fie la fel in toate camerele si sa aiba acelasi aspect si de la interior, si de la exterior. Folosim PVC-ul cand nu ne propunem o amenajare foarte scumpa sau cu mari pretentii.

Este mai ieftin, mai accesibil. Oricum, intre un PVC alb si unul care imita lemnul il recomand pe cel de-al doilea. Desi nu sunt adepta imitatiilor, in acest caz accept, doar pentru ca putem sa ne relationam mai bine cu parchetul, cu mobila sau cu alte obiecte din casa.

Daca avem un interior cu peretii albi si mobila de aluminiu si sticla, lumina multa si perdele transparente, recomand tamplarie de aluminiu. Poate fi si cazul unui spatiu de birouri, cu multe calculatoare si alte accesorii hi-tech.