A scris mult, dar nu se știe de ce, nu este așa celebru, s-a sinucis din dezamăgiri (poate închipuite), iar casele sale au fost rase de pe fața pământului.

 


În luna aprilie, în comuna Miroslava, din județul Iași, a fost deschis punctul muzeal „Dimitrie Anghel”. Un mic muzeu dedicat scriitorului Dimitrie Anghel, cel cu „suflet delicat și foaerte sensibil”, după cum îl descria Victor Eftimiu.

Scriitorul Dimitrie Anghel. Fotografie: arhiva MNLRI

Între anii 1971-1990, în conacul de la Corneşti, unde s-a născut poetul Dimitrie Anghel a existat un punct muzeal. Aici erau expuse manuscrise, reviste, fotografii, cărți ale poetului. Dar totul a fost făcut una cu pământul!

După Revoluția din 1989, punctul muzeal de la Cornești a fost închis temporar pentru restaurare, iar între anii 1990-1992, conacul, beciul și celelalte anexe au fost demolate până la fundație de către locuitorii din sat: „Conacul părintesc avea toate elementele corespunzătoare cadrului simbolist: iaz imens în apropiere, havuz, arbori stufoși, cișmea perpetuă, ținând loc de jet d’eau. Casa era prevăzută cu un imens balcon, sprijinit pe coloane groase, năpădite de plante acățătoare, iar în parc se întindeau mari rondouri de flori” (G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, București, 1982, p. 691). Aceeași soartă nefericită a avut-o și casa din Iași în care a copilărie Dimitrie Anghel. Aceasta a fost demolată de… comuniști.

Casa din Iași, demolată de comuniști

Documente

Expoziția documentară de la Miroslava, care reconstituie muzeografic viaţa şi activitatea scriitorului Dimitrie Anghel, cuprinde fotografii ale poetului, cu momente și oameni care au trecut prin viața sa, cărți în ediții prime și traduceri de-ale sale, fotocopii după manuscrise, reviste literare, la care a colaborat, de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

Despre autor

„Printre scriitorii noștri, de obicei colțuroși în legăturile lor de toate zilele, lipsiți de acea simpatică mlădiere a oamenilor cărora le zicem «binecrescuți», Anghel răsărea ca un civilizat, mai ales, prin sufletul său delicat și foarte sensibil. Avea o eleganță înnăscută în mișcări, în îmbrăcăminte, ochiul său era mai deprins ca al oricui să prindă nuanțele cele mai discrete. De aceea literatura lui e plină de imagini (…) Era ciudat în aprecieri, inegal și capricios cu prietenii, pătimaș în credințe, rigid cu cei antipatici, și viforos cu cei ce-l supărau. Ar fi ucis într-o clipă de mânie, dar n-ar fi jignit niciodată cu o vorbă rea ori cu un gest disprețuitor. Cu prietenii era cald, foarte comunicativ, duios, sincer. Poezia lui Anghel e numai o parte din sufletul său. Căci sufletul său închidea un amestec de sentimentalism și sarcasm, de fantezie și de melancolie orientală, ca un ecou de doină și ca un refren de poveste” (Victor Eftimiu, Portrete și amintiri, Editura pentru literatură, București, 1965, p. 512).

Dimitrie Anghel s-a născut la Cornești, comuna Miroslava, la 16 iulie 1872. Este al treilea fiu al lui Dimitrie C. Anghel, comerciant, arendaș și proprietar de moșii, deputat liberal, descendent din aromâni refugiați din părțile Ianinei, și al Erifiliei Leatris (1845-1879), grecoaică născută la Istanbul, originară din insula Antigona. A fost crescut și de bunica sa, Ecaterina Anghel, sora tatălui lui Paul Zarifopol, în casa de la nr. 18 din Ulița Sfânta Vineri din Iași (astăzi, demolată). În anul 1890, Dimitrie Anghel abandonează, înainte de absolvire, Gimnaziul „Alexandru cel Bun”, unde ajunsese după ce trecuse și pe la institutul pedagogic condus de Lambrino, Institutele Unite și Școala de Belle Arte. La sfârșitul aceluiași an, publică primele versuri, de o inspirație vădită eminesciană, în paginile revistei „Contemporanul”. În anul 1893 realizează o călătorie în Italia împreună cu prietenul său, poetul I. Păun-Pincio, apoi merge la Paris, unde studiau frații săi mai mari, Constantin D. Anghel (1867-1935), important membru al mișcării socialiste din România și dr. Paul D. Anghel (1869-1937), unul din întemeietorii școlii de chirurgie ieșene, care au încercat zadarnic să-l înscrie la o școală superioară.

Călătorește mult, vizitează Spania, Elveția și Italia. Între anii 1893-1901 îi apar traduceri și creații proprii în „Adevărul literar”, „Literatură și artă română”, „Pagini literare”, „Convorbiri literare”, „Curierul literar” etc. Din 1903, împreună cu Șt.O. Iosif (1875-1913) se implică în reapariția revistei „Sămănătorul”. În anul 1905 îi apare prima carte de versuri „În grădină”.

 Este numit inspector domenial în Dobrogea. La Constanța, începe o prietenie frumoasă și o colaborare de traducător cu Ion Minulescu, cei doi traducând cu precădere din lirica franceză. A făcut parte din redacția revistei „Sămănătorul” (1906-1908) și a editat revista „Cumpăna”, împreună cu Șt.O. Iosif, Mihail Sadoveanu și Ilarie Chendi (1909-1910). În colaborare cu bunul său prieten, Șt.O. Iosif publică volumele „Legenda funigeilor” (poem dramatic, 1907), „Cometa” (comedie, 1908), „Caleidoscopul lui A. Mirea” (1908 și 1910), „Carmen saeculare” (poem istoric, 1909), „Cireșul lui Lucullus” (proză, 1910) și „Portrete” (memorialistică, 1910). Primele trei volume au fost premiate de Academia Română în anul 1909. Tot în 1909 publică cel de-al doilea volum de versuri Fantazii. Participă la șezători literare în Bucovina (1908, 1910), a fost membru fondator al Societății Scriitorilor Români, fiind ales vicepreședinte în primele trei comitete. Prietenia cu Șt.O. Iosif se destramă în anul 1910, datorită pasiunii lui Dimitrie Anghel față de soția lui Iosif, scriitoarea Natalia Negru (1882-1962), cu care se va căsători în 1911. În același an este numit inspector în Ministerul Cultelor și Artelor. Îi apar și volumele de proză „Povestea celor necăjiți” (1911), „Fantome” (1911), „Oglinda fermecată” (1912), „Triumful vieții” (1912) și „Steluța” (1913): „Puțină, impopulară, proza lui D. Anghel este excepțională și revoluționară. Fără ea nu s-ar înțelege proza de mai târziu a lui T. Arghezi, care perfecționează și sistematizează maniera angheliană” (G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, București, 1982, p. 690).

Sinuciderea

Extenuat psihic, cu o viață conjugală tumultoasă, lucrează din ce în ce mai puțin. În dimineața zilei de 27 octombrie 1914, în timpul unei dispute conjugale, datorate cel mai probabil, firii geloase și dificile, Dimitrie Anghel se împușcă în piept, după ce trăsese un foc care a atins-o pe Natalia. Rănit grav, Dimitrie Anghel va mai trăi încă două săptămâni de chinuri pe patul de spital al fratelui său, dr. Paul D. Anghel. Moare de septicemie la 13 noiembrie 1914, după ce și-a rupt, cu voință, pansamentele. Este înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași.

 

Informațiile ne-au fost puse la dispoziție de muzeograful Iulian Pruteanu, de la Muzeul Național al Literaturii din Iași, unul dintre curatorii expoziției de la Miroslava.