Suedia cea iubitoare de imigranți condamnă un localnic octogenar să moară în mașină?

Suedia cea iubitoare de imigranți condamnă un localnic octogenar să moară în mașină?

Rolf Hansson are 88 de ani. Cât a fost în putere, a muncit și și-a plătit toate impozitele. Acum, însă, e nevoit să-și trăiască ultimele zile în propria mașină. Aceasta este povestea descoperită de jurnalistul independent Joakim Lamotte în localitatea suedeză Trelleborg, informează site-ul de dreapta Voice of Europe.

Jurnalistul a filmat discuția cu bătrânul Rolf, dar nu i-a venit să creadă când a aflat că acesta nu primește niciun fel de asistență de la serviciile sociale.

Dornic să-l ajute pe bietul bătrân, dar fără să-i creadă cu totul  povestea,  Lamotte l-a condus pe acesta la biroul municipal. Aici, celor doi li s-a spus  că este responsabilitatea lui Rolf să-și găsească un loc în care să trăiască și că autoritățile nu-l  pot ajuta în niciun fel. Potrivit municipalității, nu există niciun loc în azil pentru el, chiar dacă bătrânul are aproape 90 de ani.

Inițial, jurnalistul a refuzat să părăsească biroul înainte de a vorbi cu  superiorii funcționarilor, dar nimeni nu a mai venit să le dea alte explicații.

Ne puteți urmări și pe Google News

Scandalizat, jurnalistul a postat materialul pe Internet, cerându-le concetățenilor săi să facă presiuni asupra autorităților. "El a muncit și și-a plătit impozitele întreaga viață de adult, dar acum riscă să-și trăiască ultimele zile ca persoană fără adăpost în Suedia, deoarece municipalitatea refuză să-l ajute cu o locuință sau un loc în azil", a scris Lamotte pe Facebook.

În doar 24 de ore, filmul postat de Lamotte a făcut peste un milion și jumătate de vizualizări pe Facebook. Singurii care au s-au pus în mișcare au fost, însă, Democrații Suedezi, pe care presa progresistă îi numește, cu orice ocazie, neo-naziști. Liderul din Trelleborg al partidului, Helmuth Petersén, și-a trimis imediat colegii să-l găsească pe bătrân și l-a anunțat pe jurnalist: „L-au găsit, am primit un apel în urmă cu doar cinci minute. Vor merge acum la un hotel să-l  instaleze. Vom oferi noi hrană și adăpost până când municipalitatea își va asuma responsabilitatea ”,

Reprezentantul Democraților Suedezi  nu s-a abținut să pună degetul pe rană.„Este evident că, dacă ai un nume diferit, vei primi ajutor mai repede. El are un nume de familie obișnuit și atunci este posibil să nu primească ajutorul la care are dreptul”.