SUCEAVA. Pădurile supravegheate cu drone

Direcţia Silvică Suceava şi Garda Forestieră Suceava au la dispoziţie drone pentru combaterea tăierilor ilegale, depistarea şi stingerea incendiilor, precum şi pentru identificarea calamităţilor

Suprafaţa totală a fondului forestier gestionat de Direcţia Silvică Suceava este 341.986 de hectare. La sfârşitul anului trecut, Garda Forestieră Suceava a achiziţionat o dronă şi un număr de 47 de tablete ce vor fi folosite pentru eficientizarea activităţii. Gărzile Forestiere Suceava şi Ploieşti sunt primele gărzi din cele nouă existente la nivel naţional, la care se va testa utilizarea dronei şi a tehnicii de calcul moderne în depistarea zonelor afectate de tăieri ilegale.

O dronă și 57 de tablete

„Garda Forestieră Suceava a achiziţionat o dronă şi un număr de 47 de tablete pe care intenţionăm să le folosim în activităţile curente al Gărzii. Când mă refer la activităţile curente mă refer la acţiunile de combatere a tăierilor ilegale, de monitorizare a stării de sănătate a fondului forestier, la monitorizarea incendiilor forestiere şi a suprafeţelor afectate de doborâturi sau de alte calamităţi”, a declarat inspectorul şef al Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Găşpărel, citat de botosaneanul.ro. Acest proiect este unul pilot care a fost iniţiat de către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi dacă va da rezultate va fi folosit mai intens. Ministerul a reuşit să georeferenţieze, adică să treacă în format GIS, un număr destul de mare de hărţi, cam 80% din suprafaţa teritoriului României, astfel că în prezent se poate face o suprapunere a acestor hărţi cu imaginile obţinute de dronă, pentru a identifica suprafeţe afectate.

Speranțe mari

„Consider că acest proiect va reuşi şi va da rezultate. El va demara propriu – zis odată cu venirea primăverii pentru că zborurile sunt condiţionate puţin şi de condiţiile meteo, în sensul că temperatura trebuie să fie peste 0 grade. Nu s-au achiziţionat nişte drone foarte performante, vrem să vedem ce se poate face cu modelul pe care l-am achiziţionat noi, urmând ca ulterior în funcţie de ceea ce se obţine să se decidă pe ce model se poate lucra mai eficient”, a mai spus Mihai Găşpărel, citat de botosaneanul.ro. Utilizarea combinată a imaginilor capturate din aer şi a hărţilor forestiere georeferenţiate va permite localizarea şi măsurarea suprafeţelor de fond forestier afectate de perturbări. Imaginile obţinute vor fi corelate şi cu datele obţinute din aplicaţia Inspectorul Pădurii.