„Ştiinţa filmului” şi „Despre ce e vorba?” sunt două emisiuni de pe Discovery Science ce vor fi preluate de Discovery Channel, într-o campanie de promovare Discovery România.
Pentru a oferi o parte din producţiile Discovery Science şi celor care nu sunt abonaţi la acest post. Discovery Channel va difuza, în luna mai, weekenduri tematice cu programe de ştiinţă, preluate de la postul Science.
Începând de astăzi, în intervalul orar 15.00-17.00, telespectatorii au ocazia să urmărească două astfel de emisiuni: „Ştiinţa filmelor” şi „Despre ce e vorba?”.
În culise
„Ştiinţa filmului”, avându-l moderator pe Nar Williams, prezintă echipamentele pentru crearea efectelor vizuale şi secvenţe de grafică pe computer din filme. În emisiune vor fi şi interviuri cu artişti premiaţi, cascadori sau tehnicieni.
În primul episod, Nar Williams vizitează departamentul de control al camerelor de filmat şi studiază sistemul „Milo Motion Control”, premiat la Oscar. Se întâlneşte apoi cu specialistul în efecte speciale John Dykstra, cel care a folosit sistemul „Milo” pentru a-l ajuta pe „Omul păianjen”. Nar va dezvălui şi cum a fost creată lumea digitală din filmul „300”.
De la ora 16.00, „Despre ce e vorba?” pătrunde în culisele celor mai deosebite meserii din America. Telespectatorii vor afla lucruri inedite despre lumea secretă a anchetatorilor criminalişti, ce implică o operaţiune de pescuit comercial, cum se fac testele de rezistenţă la impact (în care maşinile sunt ciocnite de până la 300 de ori) sau cum monitorizează guvernul vasele, camioanele şi avioanele de mărfuri din Portul Vancouver (Canada).
În primul episod aflăm cum se prepară berea pentru ca miliarde de sticle să aibă acelaşi gust, dar şi cum concurează micile berării originale cu marii producători. Weekendurile tematice la Discovery Channel vor continua în lunile iunie, iulie şi august, urmând să fie difuzate programe Discovery World, Discovery Travel&Living şi ID Investigation Discovery.