Subtilitățile lui Tăriceanu: „Ludovic, a venit timpul să scrii!” La ce se referă

Subtilitățile lui Tăriceanu: „Ludovic, a venit timpul să scrii!” La ce se referă

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu îi cere demisia premierului Ludovic Orban într-un mod original, povestindu-i o anecdotă.

Călin Popescu Tăriceanu îi transmite premierului Ludovic Orban că a venit momentul să se retragă din funcție, povestind o anecdotă pe care a postat-o pe contul său de Facebook.

„Există obiceiul ca la schimbările de premieri sau de președinți cel care pleacă să-i dea celui care vine sfaturi utile, venite din experiență, care să-i ajute în momente de criză. Să zicem că atunci când Ludovic Orban a luat în primire Palatul Victoria ar fi găsit pe masă trei plicuri închise, fiecare conținând câte o scrisoare, numerotate de la 1 la 3 și o notă scurtă de la fostul prim-ministru care îi zicea: «Când o să ai probleme în guvernare, deschide primul plic. La noi probleme, plicul a doilea. Și tot așa!»”, a scris Tăriceanu.

Liderul ALDE, fost premier, de asemenea, al unui guvern liberal, a continuat anecdota explicând ce mesaj a găsit Orban când a deschis primul plic.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Începe guvernarea Orban, încep problemele și, în disperare de cauză, Ludovic deschide primul plic. Pe o foaie era scris: «Pentru toate problemele prin care treci, dă vina pe guvernele dinaintea ta!» Și așa a început festivalul propagandistic al Guvernului PNL despre incompetența guvernelor PSD-ALDE, despre ciuma roșie și alte boli!”, a mai scris liderul ALDE.

El a continuat povestind ce s-a înâmplat când premierul s-a confruntat cu o nouă criză și a fost oblgiat să deschidă al doilea plic:

„Vine o nouă criză, Ludovic nu are ce să facă și deschide al doilea plic: «Dă vin ape o criză mondială – de sănătate sau economică!» Am văzut ce a urmat: în lipsă de soluții Guvernul a ținut oamenii cu forța în case sau spitale, a dus economia în ruine, datorii de 100 miliarde lei, drepturile românilor călcate în picioare etc.”, a povestit Tăriceanu care a continuat că în prezent, Ludovic Orban se află în fața celui de-al treilea plic pe care a fost nevoit să-l deschidă.

„Lucrurile nu merg deloc bine și, disperat și fără soluții, Orban deschide al treilea și ultimul plic. În el o scurtă notiță: «Pune-te la masă și scrie cele 3 scrisori!»”, se încheie anecdota lui Tăriceanu.

În concluzie, arată Călin Popescu Tăriceanu, a venit vremea ca Ludovic Orban să părăsească poziția de premier și să lase altcuiva locul.

„Ludovic, a venit timpul să te pui la masă și să scrii! Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare...mai puțin scrisorile pe care să le semneze Ludovic!”, a încheiat Tăriceanu.

Emoții mari pentru Vasile Blaga. Dosarul de corupție al fostului ministru PDL se rejudecă

Oferta lui Ciolacu pentru Teodorovici. Dezvăluiri din culisele PSD