Editura Evenimentul si Capital

Subtil, rimelul îi curgea în cabernet | DISTANȚE, DEMONI, AVENTURI

Bogdan Suceavă
Autor: | | 0 Comentarii | 1785 Vizualizari

Într-o primăvară, acum câțiva ani, m-am aflat pentru câteva zile într-una dintre acele metropole care ar putea servi de capitală a lumii. Toți anii aceia am evitat să mă întâlnesc cu oficiali români, pentru că personalitatea imposibilă a Președintelui părea să fie contagioasă în mod radial. Într-una din seri, un cuplu de poeți români stabiliți în marea metropolă m-au invitat în oraș.

Înainte de întâlnire m-au întrebat cum ar fi dacă ni s-ar alătura și o doamnă foarte simpatică, și ea în trecere prin oraș. Ce aș fi putut să răspund? Sigur, încântat. Doamna simpatică era tare obosită și părea cam nervoasă. Abia sosise de la București. Avea câteva ticuri care nu puteau fi puse doar pe seama schimbărilor de zonă orară. Mi-a mărturisit, din primul moment, că adoră să-și petreacă timpul cu scriitorii, și că numai funcțiile importante pe care le deține în stat o împiedică să se întâlnească mai des cu personalități literare. Acum venise pentru a participa la un simpozion organizat sub egida ONU despre drepturile omului în era migrației globale. Am intrat într-un restaurant turcesc, unde eu mi-am comandat o cafea, iar doamna simpatică a cerut o sticlă de cabernet și un platou cu aperitive. Poetul a cerut o supă, iar poetesa o salată. Doamna simpatică a început să bea cam singură. După primul pahar, m-a întrebat cu un ton supărat: „Dar ție-ți place cum scrie Filip Florian?“ Nu m-a lăsat să răspund. „Cine se crede Filip Florian? Ai văzut ce aere își dă?“ Nu cred că Filip își dă aere, chiar nu. După paharul al treilea, a șarjat mai hotărâtă: „Dar Florin Lăzărescu? Ce scenarii știe să scrie? Cine se crede el?“ Am răspuns că Florin Lăzărescu chiar știe să scrie. La un moment dat doamna simpatică s-a încruntat spre mine și mi-a șoptit: „Știi ce funcție am eu?“ Prietenii poeți încercau să nu fie de față. Chelnerul era așa de impresionat de rapiditatea consumului doamnei încât a uitat să-mi aducă cafeaua. Când ea a dus al patrulea pahar la gură am apucat să spun: „N-are de-a face una cu alta.“ Doamna simpatică nu a înțeles ce zic. Ideea de funcție în stat nu s-a legat de ideea de artă. În schimb, a comandat a doua sticlă de cabernet, apoi a început să se rezeme de pahar, iar o parte a machiajului i-a rămas în decor. „Cine te crezi tu?“ a început ea spre mine. „Cine-ți imaginezi că ești? Un artist? Ce e aia? Nu ești nimic. Ce știi tu?“ La plecare, afară, aerul serii i-a redat din entuziasm: „Sper că nu te-a supărat discuția noastră literară. Nu am nimic cu voi, să știi. Nu mă deranjați cu nimic.“ Apoi mi-a spus că merge să se odihnească, pentru că mâine o așteaptă o zi plicticoasă la evenimentul organizat de ONU. Singura eroare diplomatică pe care am făcut-o a fost când am zis: „Dacă va fi o zi plicticoasă de ce ai mai venit?“

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor

Veste MARE despre rezultatele la Evaluarea Nationala! Ce au facut profesorii cu notele

Pagina 1 din 1


Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației




Stirile zilei

Alte articole din categoria: Invitaţii evz

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI