Washingtonul a anunțat că sprijină un nou împrumut pentru Grecia.
SUA au anunţat că susţin ideea unui nou împrumut de la Fondul Monetar Internaţional pentru Grecia, salutând acordul încheiat între clasa politică greacă şi Uniunea Europeană pentru noi reforme economice în această ţară, informează Agerpres.
Întâlnire crucială azi
''Salutăm programul de reforme economice convenit între primul ministru grec şi partidele de coaliţie, şi afirmarea publică a sprijinului din partea principalelor economii europene'', a declarat secretarul american al Trezoreriei Timothy Geithner într-un comunicat.
''Este un ansamblu foarte solid şi foarte dificil de reforme ce merită sprijinul comunităţii internaţionale şi al FMI. Statele Unite încurajează FMI să sprijine acest acord'', a adăugat el.
Partenerii Greciei din cadrul zonei euro, dintre care miniştrii de finanţe se vor întâlni azi la Bruxelles, ar trebui să se pună de acord asupra unei soluţii pentru ca Atena să evite insolvabilitatea.
FMI, care a acordat Atenei în mai 2010 un împrumut de 30 de miliarde de euro, în cadrul unui plan de salvare internaţional de 110 miliarde de euro, nu a mai dat niciun comunicat oficial legat de un nou împrumut, aminteşte AFP. Statele sale membre sunt divizate asupra oportunităţii de a finanţa în continuare o ţară ce nu şi-a îndeplinit toate angajamentele.