Ambasadorul Israelului: „Pacea e duşmanul Hamas“

Ambasadorul Israelului: „Pacea e duşmanul Hamas“

Obiectivul operaţiunii demarate de armata israeliană în Fâşia Gaza este de a lovi gruparea Hamas atât de puternic încât organizaţia islamistă să realizeze că pacea reprezintă singura opţiune în relaţiile dintre cele două părţi, a declarat, pentru EVZ, ambasadorul statului evreu la Bucureşti, David Oren.

Trupele israeliene vizează atât distrugerea mijloacelor materiale prin care Hamas lansează atacuri asupra teritoriilor din sudul Israelului, cât şi descurajarea unor astfel de intenţii pe viitor. Campania aeriană, demarată pe 27 decembrie, şi cea terestră, care a debutat pe 3 ianuarie, au fost ultima opţiune pe care a avut-o Israelul şi reprezintă exercitarea dreptului firesc la autoapărare, a precizat David Oren.

Ambasadorul a subliniat că toate speranţele de pace ale Israelului după retragerea din Fâşia Gaza, în august 2005, au fost spulberate de refuzul Hamas de a respecta acordurile anterioare încheiate cu statul evreu. El a adăugat că, în pofida ofensivei militare şi contrar obiectivului Hamas de a lovi cât mai mult în cei 1 milion de civili din sudul Israelului, trupele israeliene sunt preocupate să minimalizeze pierderile de vieţi civile din Fâşia Gaza.

„Avem valorile noastre, suntem o democraţie, spre deosebire de Hamas, pentru care pacea reprezintă un duşman“, a precizat ambasadorul, subliniind că 450 de camioane încărcate cu ajutoare au ajuns deja în enclava palestiniană, iar o parte dintre răniţii din zonă sunt îngrijiţi în spitalele din Israel, unele lovite în trecut de rachetele lansate de militanţi. „Hamas îşi doreşte ca noi să le atacăm civilii pentru a folosi acest fapt în scop propagandistic“, a declarat el. Vecini cu Iranul David Oren a subliniat că, după expirarea în decembrie a armistiţiului de şase luni încheiat cu Hamas, Israelul a dorit extinderea sa, în pofida atacurilor sporadice lansate de gruparea islamistă în cursul ultimii jumătăţi a anului 2008 şi continuării eforturilor de înarmare. „După ce Hamas a preluat prin forţă controlul Fâşiei Gaza în vara anului 2007, Israelul se învecinează din acel moment cu Iranul. Hamas este agentul Iranului“, a declarat ambasadorul, făcând referire la sprijinul material şi financiar acordat de regimul de la Teheran organizaţiei militante.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Sperăm ca lumea modernă, din care face parte şi România, să sprijine Israelul în aceste momente dificile“, a adăugat David Oren, insistând că statul evreu rămâne angajat în eforturile de pace desfăşurate cu Autoritarea Palestiniană cu scopul de a încheia un acord permanent.