Secretarul american al Apărării, Mark Esper, s-a referit la declaraţia preşedintelui Erdoğan privind posibilitatea închiderii bazei militare de la Incirlik, arătând că Turcia are dreptul de a accepta sau nu să adăpostească pe teritoriul său trupe NATO sau din altă ţară, însă dacă decide să închidă baza de la Incirlik, atunci este o problemă pentru întreaga alianţă.

„Acest subiect încă nu a ajuns la mine. Am citit prima dată în ziare şi din acest motiv trebuie să discut cu omologii mei despre ce e vorba şi cât de serioşi sunt”, a arătat Esper.

Răspunzând unei întrebări referitoare la declaraţiile preşedintelui Erdoğan privind posibilitatea închiderii, pentru militarii americani, a bazelor militare de la Incirlik şi de la Kürecik, ca urmare a deciziei SUA de a impune sancţiuni Turciei, secretarul american a afirmat că subiectul bazei de la Kürecik, unde se află amplasat un sistem radar, trebuie discutată în cadrul NATO:

„Desigur, trebuie să spunem că Turcia este un stat suveran. Din acest motiv, are dreptul de a accepta sau nu să adăpostească pe teritoriul său trupe NATO sau din altă ţară. Însă dacă decide să închidă baza de la Incirlik, atunci este o problemă pentru întreaga alianţă, este o problemă legată de ataşamentul lor faţă de alianţă”.

Ce a spus Erdoğan?

Referitor la bazele de la İncirlik şi Kürecik, preşedintele Erdoğan a declarat următoarele: „În momentul în care va fi nevoie să luăm această decizie, nouă ne va reveni responsabilitatea de a o lua. Când va veni vremea vom discuta cu toate delegaţiile noastre, dacă trebuie să închidem Incirlik, vom închide, dacă trebuie să închidem Kürecik, vom închide. În cazul în care sunt luate măsuri împotriva noastră precum sancţiuni, vom da răspunsul necesar. Este foarte important ca în relaţia noastră cu SUA ambele părţi să nu ia măsuri care nu mai pot fi apoi reparate”.

Erdoğan a mai arătat că Turcia nu este un stat tribal, spunând că „să ai o asemenea abordare faţă de Turcia, ţară care se întinde pe 780.000 de metri pătraţi şi are o istorie de peste 2.000 de ani, nu este un lucru care să rămână fără repercusiuni. De aceea orice trebuie făcut, noi vom lua aceste măsuri conform principiului reciprocităţii. Noi şi voi suntem parteneri strategici. Nu suntem cu voi parteneri în cadrul NATO? Suntem împreună. Aceste lucruri sunt potrivite unui parteneriat strategic? Cum puteţi face aşa un lucru, trebuie să discutăm şi să ne gândim. Dacă ei vor continua să se comporte altfel, desigur că şi noi vom da răspunsul necesar.”

Articol apărut în presa turcă, preluat prin Rador.

Te-ar putea interesa și: