Sentință zdrobitoare pentru monștrii din „casa ororilor”. Cazul celor 12 copii torturați a șocat o lume întreagă

Sentință zdrobitoare pentru monștrii din „casa ororilor”. Cazul celor 12 copii torturați a șocat o lume întreagă

SUA. Vineri, David şi Louise Turpin din statul american California au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă, pentru sechestrarea şi torturarea a 12 din cei 13 copii ai lor, pe care i-au ţinut în lanţuri, i-au neglijat şi i-au maltratat decenii la rând, cuplul putând cere eliberarea condiţionată după 25 de ani, informează dpa, care citează presa americană.

SUA. .David, în vârstă de 57 de ani, şi Louise, 50 de ani, au pledat vinovaţi în februarie la 14 capete de acuzare, între care tortură şi sechestrare de persoane. Este foarte posibil ca cei doi să-şi petreacă restul zilelor după gratii, notează dpa.

Poliţia a fost informată despre abuzuri de unul dintre copii, o fată, care a reuşit să fugă din casă, ieşind pe geam, şi a sunat la telefonul de urgenţă 911, anunţând autorităţile că trei dintre fraţii ei erau ţinuţi în lanţuri.

Fata a avut dificultăţi în a le transmite poliţiştilor adresa la care locuia, mărturisind că rareori ieşea din casă. Tânăra şi-a plănuit evadarea timp de doi ani.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Părinţii mei mi-au furat viaţa, dar acum o iau înapoi. Sunt la liceu acum şi sunt independent”, a declarat una dintre victime, care nu a fost identificată după nume, potrivit LA Times. Tânăra a fost unul dintre cei doi copii care au asistat la pronunţarea verdictului.

„Nu pot descrie în cuvinte prin ceea ce am trecut când eram mici. Uneori mai am şi acum coşmaruri legate de acea perioadă, cu surorile mele în lanţuri, de exemplu. Dar asta a fost în trecut; îmi iubesc părinţii şi îi iert”, a spus un alt frate.

Părinţii şi-au cerut scuze copiilor lor, susţinând că au fost mânaţi de „bune intenţii”. „Nu voiam să le fac rău”, a declarat David Turpin, în timp ce soţia sa a declarat că-i iubeşte pe toţi cei 13 copii, astăzi cu vârste cuprinse între 3 şi 30 de ani.

Şapte dintre copii atinseseră majoratul atunci când poliţia a percheziţionat casa în care erau închişi. Potrivit cotidianului LA Times, unii dintre ei erau atât de fragili şi suferind de malnutriţie severă încât autorităţile au crezut iniţial că sunt minori.

Din audierile de la tribunal a rezultat că abuzurile durau din anii 1990, pe vremea când familia locuia în statul Texas, scrie Agerpres.