Editura Evenimentul si Capital

SUA au pus gând rău rușilor. Decizie de ultim moment împotriva Moscovei

Autor: | | 2 Comentarii | 1810 Vizualizari

Noi sancțiuni au fost adoptate, vineri, de către Statele Unite împotriva a șase cetățeni ruși și opt organizații, pentru „agresiunea continuă a Moldovei în Ucraina”, potrivit unui comunicat al Trezoreriei SUA.

Măsura îi vizează pe cei care au avut un rol în atacurile ruseşti asupra unor nave ucrainene în strâmtoarea Kerci de la Marea Neagră, în anexarea Crimeii de către Rusia în 2014 şi susţinerea oferită de Rusia în organizarea de alegeri în estul separatist al Ucrainei.

„Statele Unite şi partenerii noştri transatlantici nu vor permite ca agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei să continue neobservată”, a declarat secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin.

„Această iniţiativă comună cu partenerii noştri din UE şi Canada întăreşte angajamentul nostru comun de a impune sancţiuni direcţionate şi semnificative ca reacţie la încercările Kremlinului de a submina suveranitatea Ucrainei şi integritatea teritorială a acesteia”, a adăugat el.

Printre persoanele vizate de sancţiuni se află patru oficiali ruşi care au fost implicaţi în atacul din strâmtoarea Kerci, în largul coastei Crimeii, a indicat Trezoreria.

Şase companii ruse din sectorul apărării şi care desfăşoară operaţiuni în Crimeea au fost incluse pe lista de sancţiuni americane pentru deturnarea de active ucrainene de stat pentru a oferi servicii armatei ruse, informează Agepres.

Doliu URIAS in lumea filmului! S-A STINS in urma cu putin timp... Vestea a fost un SOC pentru TOTI

Pagina 1 din 1


Tag-uri: sua, rusia, sanctiuni, ucraina



Stirile zilei

Alte articole din categoria:

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI