SUA ar putea ataca Rusia

Prim-vicepreşedintele Academiei ruse pentru Probleme Geopolitice, Konstantin Sivkov, a afirmat că Statele Unite vor putea anihila forţele nucleare strategice ruse printr-un atac preventiv de altă natură decât nuclear, informează Mediafax.

Oficialul rus a precizat că acest lucru s-ar putea întâmpla după 2012-2015.

Sivkov a subliniat că "posibilitatea unei ameninţări militare este mai mare decât a fost vreodată".

Potrivit acestuia, "scenariul dur" presupune dezmembrarea Rusiei în "trei părţi, partea occidentală urmând să se alăture Uniunii Europene, cea centrală şi Siberia Statelor Unite, iar cea de est Chinei."

Sivkov a apreciat că forţele armate ruse nu vor putea contracara o astfel de agresiune.