Primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, spune că toată lumea are ''într-un fel sau altul dosare penale" şi a arătat că, personal, îşi doreşte o societate normală în care să se aplice prezumţia de nevinovăţie.
"Acum două săptămâni, suntem într-un proiect cu fostul ministru Pâslaru, care a fost tăvălit prin presă - că tot felul de nenorociri, a fost împins afară - şi după aia s-a dovedit că e nevinovat. Şi cazuri din astea avem nenumărate. Eu cred că ne dorim o societate normală, or o societate normală înseamnă exact ce spune în Constituţie - prezumţia de nevinovăţie. Şi, până la urmă, într-un fel sau altul, nu vedeţi că toţi avem dosare penale? Ce facem? Ne dăm demisia toţi? (...) Păi dacă e aşa înseamnă că facem dosare celor puţini care au rămas fără şi plecăm cu toţii, ieşim din ţară, nu?", a declarat luni Negoiţă la sediul central al PSD.
El a făcut trimitere la o discuţie cu un părinte care îşi doreşte ca viitoarea profesie a copilului său să fie aceea de procuror.
"Eram la un liceu din sectorul 3 şi încercam să încurajez părinţii să-şi dea copiii la Liceul de construcţii 'Anghel Saligny'. La care un părinte zice: 'Nu îl dau la niciun liceu de construcţii, că nu e vremea lor'. 'Da ce îl faceţi?' 'Procuror, că au salariile cele mai mari şi nu răspund de nimic'. Eu am toată stima pentru tot ce înseamnă magistrat şi procuror, dar, dacă un om poate să fie pur şi simplu împins afară pentru că un procuror a decis să înceapă urmărirea penală, mi se pare prea mult", a mai spus edilul sectorului 3, citat de Agerpres.