Studiul care șochează lumea: Oamenii cu această boală sunt apărați de Covid-19

Studiul care șochează lumea: Oamenii cu această boală sunt apărați de Covid-19 sursa: arhivă EVZ

Un studiu științific extrem de serios realizat de oamenii de știință israelieni a ajuns la o concluzie uluitoare în ceea ce privește Covid-19!

Se pare că există o boală care îi protejează pe oameni de pericolul de a contracta Covid-19. E vorba de astm. Conform cercetătorilor israelieni, persoanele care au astm  prezintă un risc cu 30% în cee ace privește Covid-19

Studiul care investighează relația dintre Covid-19 și astmul bronșic” urmează să fie publicată luna aceasta în Journal of Allergy and Clinical Immunology. Ziariștii de la The Jerusalem Post au analizat deja lucrarea și au aflat că, în ciuda presupunerilor multor profesioniști din domeniul medical, oamenii cu astm bronșic prezintă o imunitate mult mai mare în ceea ce privește infecția cu noul coronavirus.

Există trei ipoteze pe care savanții din Israel le au în vedere când vine vorba să explice acest fenomen,  explică dr. Eugene Merzon, șef de departamentului la Leumit Health Services, care partipat la redactarea studiului. Prima este de natură fizică: alergia respiratorie este  asociată cu reduceri semnificative ale receptorilor enzimei de conversie a angiotensinei II (ACE2) din plămâni, proteina de care SARS-Cov-2 se “agață” pentru  infecta celulele umane.

Ne puteți urmări și pe Google News

Armaghedonul va pustii Europa. Profeția clarvăzătoarei care a anticipat războaiele mondiale

A doua ipoteză este sociologică: bolnavii de astm se simt în pericol de a dezvolta forme severe de Covid-19. Drept urmare, spune Merzon, este foarte posibil ca ele să respecte cu mai multă atenție instrucțiunile autorităților în ceea ce privește purtarea măștilor, distanțarea socială și menținerea unei bune igiene.

Studiul israelian recomandă efectuarea unor cercetări suplimentare pentru a defini mai bine modul în care comorbiditatea cronică ar putea modifica respectarea măsurilor de sănătate publică. Medicii israelieni susțin că rezultatele unor astfel de studii ar putea fi folosite pentru a limita efectele pandemiilor.

Revenind la cea de a treia ipoteză, savanții din Israel  spun că există și posibilitatea ca tratamentul cu corticosteroizi inhalatori (ICS) pe care îl fac bolnavii de astm să reducă probabilitatea de a lua virusul.

Merzon a explicat că majoritatea persoanelor cu astm cronic folosesc inhalatoare. Studiile au arătat că utilizarea ICS ar putea reduce replicarea COVID-19.

„Recomandarea este ca acești pacienți să se asigure că continuă să-și ia medicamentele” în timpul pandemiei, a spus Merzon.

Studiul israelian recomandă, de asemenea, medicilor ar trebui să continue să trateze astmul ca și până acum.

Până acum, astmul bronșic nu a fost evaluat în mod adecvat în raport cu boala coronavirusului, au scris autorii în lucrarea lor.

Orgia „singuratică” de la Bruxelles! Culisele unei mușamalizări de pomină

Această cercetare a utilizat date din baza Leumit la nivel Israelului. Ca urmare, cercetarea i-a vizat pe toți cei înscriși la fondul de sănătate care au fost testați Covid-19 în perioada 1 februarie - 30 iunie 2020 - aproximativ 37.569 de persoane, inclusiv 2.266 de persoane ale căror teste au dat rezultate pozitive.

Astmul bronșic a fost găsit la 153 sau 6,75% dintre pacienții cu COVID-19 pozitivi și la 3 388 sau 9,62% dintre cei care au testat negativ.

Domnia Antihristului a început, spune profeția care a prevăzut avioanele și submarinele

 

Și rapoartele epidemiologice anterioare făcute în China și Italia au arătat că puțini pacienți cu Covid-19 aveau astm. Astmul a fost raportat la 9% dintre pacienții spitalizați cu Covid-19 în New York și la 14% în Marea Britanie.